Apel în dosarul fostului senator Haralambie Vochițoiu, acuzat de fraudă cu fonduri europene!

Dosarul în care fostul senator Haralambie Vochițoiu a fost achitat de instanța de fond, dar în care s-a menținut sechestrul asigurător ajunge în faza de apel. De precizat că sentința pronunțată în prima instanță NU era definitivă și, după doar trei zile de la pronunțarea ei a și fost formulat și înregistrat apelul!

Haralambie Vochițoiu, împreună cu alți patru angajați și firma pe care p conduce prin interpuși – Euro Jobs SRL Petroșani au fost trimiși în judecată de procurorii DNA sub acuzația de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
”În perioada 2010 – 2013, în contextul implementării a patru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, prin care s-a urmărit implementarea unor măsuri active de sprijinire a persoanelor vulnerabile pe piața muncii, administratorul S.C. Euro Jobs S.R.L, cercetat în prezenta cauză, ar fi depus la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Vest 7, un număr de 29 cereri de rambursare la care ar fi atașat mai multe documente false (rapoarte tehnice de implementare), din care reieșea că toate cheltuielile sunt eligibile, iar informațiile conținute sunt corecte și corespund realității. Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activitățile cu privire la furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfășurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore și de cursanți decât cel indicat scriptic.
O parte din documentele respective ar fi fost puse la dispoziția administratorului S.C. Euro Jobs S.R.L de către ceilalți inculpați, în calitățile lor de manager proiect respectiv responsabil formare profesională continuă.
Prin demersurile de mai sus au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 lei”.

Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă.
În cauză, s-au instituit măsuri asigurătorii, care au fost menținute și de instanța de fond care i-a achitat în primă fază pe inculpați, dar dosarul ajunge acum la instanța de apel.

Carmen COSMAN – PREDA