”Tinichelele” din trecutul viitorului prefect de Hunedoara propus de PSD

Constantin Fulga, actual subprefect al județului Hunedoara, este omul propus de PSD Hunedoara să preia funcția de prefect. Fulga are, însă, un trecut tumultuos și este cel mai controversat candidat pe care PSD l-a avut în ultimii zeci de ani aici. A fost acuzat de uzurpare de calități oficiale, dar și că folosește grade militare dobândite ilegal.

Potrivit înțelegerilor politice din coaliția aflată la guvernare, posturile de prefecți revin partidelor care conduc și consiliilor județene. Așadar, în județul Hunedoara, de la PNL postul de prefect ajunge la PSD, iar omul propus de social – democrații hunedoreni pentru această funcție este Constantin Fulga, actualul subprefect al județului.

Omul de afaceri Constantin Fulga, proprietar – prin familia sa – al grupului de firme EDY URSU, s-a înscris în data de 19 mai 2023 în PSD, la Lupeni. Ulterior a fost numit subprefect din partea PSD Hunedoara, iar acum se pregătește să preia funcția de prefect, după ce anul trecut fost scos din schema candidaturii la funcția de primar al municipiului Petroșani.

Fulga are însă un trecut presărat cu mai multe scandaluri publice, numele lui fiind asociat cu mai multe ilegalități, notate de presa vremii.

Astfel, în 2005, pe când era angajat al Oficiului Prefectural Petroșani (instituție desființată între timp) a fost acuzat de comiterea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale. Deși era doar consilier în organigrama Prefecturii Hunedoara de la acea vreme, Fulga semna încă de la numirea sa în funcție toate documentele emise ca “director”. Conform organigramei prefecturii, la Oficiul Prefectural Petroșani nu exista nici un post de conducere, ci doar trei locuri de consilieri și alte trei pentru personal tehnic, scria presa.

În 2016, cotidianul Cronica Văii Jiului atrăgea atenția asupra altui fapt extrem de grav: Fulga se folosea de grade militare obținute fără respectarea prevederilor legale.

Potrivit unei adrese oficiale a Ministerului Apărării Naționale, citată de publicația menționată, ”Fulga Constantin a fost înaintat în grad, succesiv, până la gradul de colonel în rezervă. La data de 26.09.2012, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 94 şi 97 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la stagiul minim în grad pentru înaintarea în gradul următor a ofiţerilor, potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent-colonel în rezervă”.

Actualul subprefect de Hunedoara aruncat în luptă de PSD a refuzat să se conformeze, continuând să poarte la toate manifestările oficiale însemnele de colonel în rezervă, după cum scria la vremea respectivă Cronica Văii Jiului.

Înainte de a fi în PSD, Fulga a mai făcut parte din PDL, partid la care a cotizat sume generoase în campania electorală prin grupul de firme deținut.

Carmen COSMAN – PREDA