Sentință: Directorul medical al Spitalului din Deva rămâne INCOMPATIBIL

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat în dosarul care vizează starea de incompatibilitate a directorului medical de la Spitalul Județean de Urgență Deva, instituție medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Potrivit sentinței, Miron Lucian Ștefan rămâne INCOMPATIBIL. Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a directorului medical al SJU Deva, Lucian Ștefan Miron ca urmare a unei sesizări formulate de Constantin Mornea, președintele Sucursalei Hunedoara a Asociației Colegiul Pacienților.

Sentința din data de 8 ianuarie a fost pronunțată în dosarul deschis de Miron Lucian Ștefan împotriva Agenției Naționale de Integritate, iar intervenient în cauză, în sprijinul directorului medical al SJU Deva, a fost Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. ANI a avut pe fond câștig de cauză.

Admite excepţia tardivităţii cererii modificatoare depusă de către reclamant la data de 07.02.2024, invocată de către pârâta Agentia Natională de Integritate, în ceea ce priveste criticile noi de nelegalitate aduse actulului administrativ atacat – Raportul de evaluare nr. 35124/G/II/10.08.2022. Respinge cererea modificatoare depusă de către reclamant la data de 07.02.2024 în ceea ce priveste criticile noi de nelegalitate aduse actulului administrativ atacat – Raportul de evaluare nr. 35124/G/II/10.08.2022, ca tardiv formulată. Ia act de renuntarea reclamantului la judecată în ceea ce priveste solicitarea privind acordarea daunelor morale din cadrul cererii modificatoare depusă de către reclamant la data de 07.02.2024. Admite excepţia tardivităţii cererii modificatoare depusă de către reclamant la data de 19.06.2024, invocată de către instantă din oficiu. Respinge cererea modificatoare depusă de către reclamant la data de 19.06.2024, ca tardiv formulată. Respinge cererea introductivă de instantă formulată de reclamantul Miron Lucian Stefan, domiciliat în (…), în contradictoriu cu pârâta Agentia Natională de Integritate, cu sediul în(…), ca neîntemeiată. Respinge cererea de interventie accesorie formulată de Presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, cu sediul în(…), în sprijinul reclamantului. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul si motivele de recurs se depun la Curtea de Apel Alba Iulia, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată public, azi, 08.01.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei”, este soluția pe scurt a instanței de judecată.

În 2022, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a directorului medical al SJU Deva, Lucian Ștefan Miron ca urmare a unei sesizări formulate de Constantin Mornea, președintele Sucursalei Hunedoara a Asociației Colegiul Pacienților, care a semnalat posibila stare de incompatibilitate a directorului medical.

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 mai 2020 – 02 aprilie 2021, întrucât a exercitat simultan funcțiile de membru al Comitetului director al Spitalului Județean de Urgență Deva (director medical) și administrator al unei societăți comerciale. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) și art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006 și nu a respectat prevederile art. 178, alin. (4) din același act normativ”, comunica Agenția Națională de Integritate în august 2022.

Lucian Miron a contestat decizia, dar a pierdut în primă instanță. Poate formula recurs.

Carmen COSMAN – PREDA