Conducerea Inspectoratului Școlar Județean, în frunte cu inspectorul școlar general Maria Ștefănie, este în campanie electorală. PSD Hunedoara a avut ”grijă” să politizeze învățământul până la ultimul fir de păr sau praf de cretă. Situația este gravă, în condițiile în care nimeni nu pare să mai vegheze asupra siguranței copiilor în unitățile de învățământ.
La Aninoasa, copiii de grădiniță au fost la un pas de tragedie, după ce tencuiala din tavan s-a desprins și a căzut lângă ei. Copilașii mâncau la acea oră și spaima a fost imensă. Vorbim despre un caz extrem de grav în condițiile în care niciun copil nu are voie să fie în pericol în școală, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o grădiniță recent inaugurată, dar care avut de la început mari probleme de funcționare.
Anul trecut în luna decembrie, la aceeași grădiniță copiii tremurau de frig în clase.
Unitatea de învățământ a fost inaugurată la începutul lui 2023, dar fără racordul la rețeaua de gaze, care s-a realizat recent. Părinții au luat atitudine în fața acestei situații și au refuzat să îi mai ducă pe cei mici la grădiniță, însă unii se întrebau cu cine își vor lăsa copiii acasă cât ei sunt la serviciu.


Acum grădinița intră din nou în centrul atenției, cu o situație foarte gravă, după ce o bucată de tencuială din tavan s-a desprins și s-a prăbușit chiar lângă preșcolarii care mâncau. Cât a fost până la o tragedie? Un pas!
Administrația publică locală din Aninoasa este reprezentată de PSD. La fel ca și conducerea ISJ Hunedoara, instituția care ar trebui să vegheze la buna desfășurare a lucrurilor în unitățile școlare. Dar inspectorul școlar general Maria Ștefănie este în campanie electorală prin județ, candidând pentru un loc în Senatul României pe listele partidului condus la nivel județean de Laurențiu Nistor.
Inspectoratul Școlar, vopsit în roșu și băgat în campanie de PSD Hunedoara!
Așa cum scriam recent, PSD Hunedoara, partid condus de Laurențiu Nistor, politizează grosolan învățământul hunedorean.
Nu mai puțin de 4 inspectori școlari din cadrul ISJ Hunedoara se află pe listele pentru alegerile parlamentare depuse de PSD Hunedoara. Sunt de fapt patru doamne, în frunte cu inspectorul școlar general Maria Ștefănie, care se află pe locul 2 pe lista pentru Senat a PSD Hunedoara.
Pentru Camera Deputaților, social – democrații hunedoreni au ieșit la înaintare cu Sorina Cobori – inspector școlar pentru activități extrașcolare în cadrul IȘJ Hunedoara, Luminița Hurgoiu, inspector școlar învățământ primar și președinte al organizației de femei PSD și Rodica Dimulescu – inspector școlar pentru management instituțional.
Pentru PSD învățământul a fost mereu o ”supapă” de propagandă și sunt de notorietate cazurile în care chiar și personalul auxiliar al școlilor din județ a fost ”vopsit” în roșu, angajat sau menținut în funcții pe crierii de carnet de partid.

Politica dusă până la nivelul școlilor generale, nu pentru copii, cât pentru părinții lor, nu reprezintă așadar nicio noutate, dacă ne raportăm la PSD. ”Noutatea” este doar că acum partidul condus la nivel județean de Laurențiu Nistor nici măcar nu se mai ferește.
Despre însăși Maria Ștefănie informațiile din teritoriu vorbesc despre presiuni și ”epurări” politice, victime fiind directori de instituții care au avut marea îndrăzneală de a spune ”nu”, iar Maria Ștefănie cunoaște foarte bine aceste situații în care, spun informațiile noastre, a fost direct implicată.
În mod firesc, pentru a înlătura orice legitimă bănuială de ingerință brutală în actul educațional, candidații care au conexiuni cu învățământul ar trebui să facă un pas înapoi măcar pe perioada campaniei electorale și să se suspende, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul funcționarilor publici.

În tot acest timp, în județul Hunedoara problemele din școli se înmulțesc. Avem elevi din clasele gimnaziale care se filemază în timp ce își hărțuiesc colegele, avem un elev în vârstă de 10 ani filmat în timp ce făcea sex cu un câine. Și peste toate avem un inspector școlar care bate județul de-a dreapta lui Nistor pentru a accede în Parlament. Aceasta este politica PSD?!
Carmen COSMAN – PREDA
