Mișcări de strategie în PSD Hunedoara. Își pregătește Nistor retragerea?!

Tot mai multe informații indică faptul că Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara, își pregătește retragerea. În această cheie sunt privite și ultimele achiziții de primari din diverse zone ale județului, momiți cu diverse avantaje, politice, desigur.

Practic, Laurențiu Nistor s-ar cam gândi să se retragă chiar înainte de aceste alegeri. Știe că, la fel ca pe Biden, lumea îl privește cu suspiciune inclusiv datorită vârstei, evident după nemulțumirile cauza de modul în care NU a administrat județul. Are 73 de ani, iar la un moment dat timpul își spune cuvântul. Este activ în continuare, un om politic foarte abil, dar la terminarea mandatului pentru care a anunțat că va candida încă o dată, adică cel de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, ar avea 77 de ani. Sigur că este conștient nu doar de faptul că nu mai are și nu va mai avea forța să administreze județul, iar asta se vede cu ochiul liber, recunoaște că trebuie să supravegheze cu atenție șantierele și nu neapărat pentru că firmele angajate nu își fac treaba (de prea multe ori nu și-o fac, e adevărat, dar nu acesta este motivul!), ci pentru că Laurențiu Nistor nu are încredere în oameni. Nici măcar în cel pe care i-a crescut lângă el. Sau mai ales în aceia!

Alin Țambă
Alin Țambă

Alin Țambă ar putea fi desemnat înlocuitorul lui la candidatură. Cumva, Laurențiu Nistor se regăsește în el, are ceva din profilul unui ”parvenit” și nu vorbim în sens peiorativ, ci strict în sensul de dicționar!Țambă este și suficient de obedient și recunoscător încât nu doar să dea din cap frumos la orice afirmație a lui Nistor, ci și să îi lase deschise porțile Consiliului Județean, dacă Țambă va avea forța să câștige, pentru când actualul președinte al social – democraților hunedoreni va mai vrea să mai ”descalece” pe acolo și să conducă din umbră, de pe moșia din Șoimuș, așa cum a făcut cu predecesorul său, Bobora.

Dacă Nistor pleacă, pleacă la pachet cu ”administratorul” Costel Avram, porta-vocea actualului președinte. Avram știe că, dacă nu pleacă singur, va primi un brânci pe scări chiar de la colegii lui. Nu este iubit, nu este nici măcar acceptat sau tolerat și doar legătura cu Laurențiu Nistor îl ține în funcție. La fel ca și pe o altă doamnă, din zona Bradului, pe care mulți social – democrați ar vrea-o cât mai departe de zona politică a lor.

Iar aici intră în scenă noii intrați/atrași în PSD. Strategiile de la ”curte” arată că Laurențiu Nistor ar vrea să crească, pentru Valea Jiului, un pol de putere în jurul primarului din Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, acesta fiind motivul pentru care l-a tot curtat timp de vreo 8 ani. În zonă există o forță politică, senatorul PSD Cristian Resmeriță, dar Nistor se teme de el și de ce poate reprezenta acesta.

Cristian Resmeriță
Cristian Resmeriță

Resmeriță știe jocul politic foarte bine, a acționat cu suficientă abilitate și nu neapărat în teritoriu, ci mai ales la București, iar pentru actualul lider al pesediștilor hunedoreni creșterea lui Cristian Resmeriță poate însemna sfârșitul definitiv al carierei lui politice și trimiterea lui în istorie! Cristian Resmeriță are forța nu doar de a se impune în Vale, ci și în întregul județ, are oameni care îl urmează, o echipă puternică și oricând poate atrage în jurul lui membri importanți. Iar asta îi dă lui Laurențiu Nistor frisoane pe șira spinării. Pe aceeași strategie, primarul de la Cerbăl ar urma să preia zona Hunedoara, zona Brad va fi preluată de nou-veniții Lința și Furdui, iar primarii PSD, care au dat ani în șir forța partidului, vor trebui să treacă în plan secund, pentru a nu atenta într-un fel sau altul la tot mai slăbitul lider politic hunedorean, măcinat nu de boli, nu de vârstă, ci de propriile strategii, politici și atitudini în fața celor care l-au crescut de fapt!

Carmen COSMAN – PREDA