Peste 12 milioane de lei din banii hunedorenilor merg pentru case de avocatură și despăgubiri din procesele Consiliului Județean Hunedoara!

O grămadă de drumuri județene sunt praf, sunt zone întregi fără apă și canalizare, nu există o viziune coerentă pentru atragerea de investitori reali și nici programe prin care tinerii să rămână acasă, în județul nostru, dar Consiliul Județean Hunedoara condus de Laurențiu Nistor alocă peste 12 milioane de lei pentru onorariile caselor de avocatură angajate, ori pentru despăgubiri și penalități din procesele în care Consiliul Județean este parte.

Un referat de necesitate întocmit de Direcția Administrație Publică Locală din CJ Hunedoara și aprobat de președintele Laurențiu Nistor relevă cifrele amețitoare pe care le plătim noi, hunedorenii, pentru procesele șefilor din Consiliul Județean Hunedoara. 50.000 de lei este numai suma estimată pentru angajarea unui apărător care ”să reprezinte interesele Consiliului Județean Hunedoara în cauzele din anul 2024”.

Diferența este reprezentată de diverse sume de bani care trebuie date sau sunt estimate că vor trebui plătite în cele 36 de cauze în care este parte, reprezentând despăgubiri civile, pretenții, penalități, taxe de timbru și alte cheltuieli.

Unele dintre cauze sunt deja finalizate, iar sumele au fost stabilite de instanța de judecată după ce administrația publică județeană condusă de Laurențiu Nistor au pierdut procesele și trebuie spus că și în anii precedenți s-au plătit sume consistente drept onorarii pentru avocații angajați.

De precizat că în cadrul Consiliului Județean Hunedoara funcționează un Serviciu Juridic, care are, conform organigramei publicate pe site-ul instituției, un șef de serviciu și cinci consilieri juridici!

Carmen COSMAN – PREDA