Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Deva a aprobat acordarea de stimulente financiare lunare pentru cei din conducerea instituției. Decizia CA urmează să fie aprobată, în ședința de mâine, și de Consiliul Județean Hunedoara, în subordinea căruia funcțioenază instituția medicală. Dar, stimulentele nu încalcă, oare, prevederile legale?
Luăm în calcul prevederile OUG 99/ 2023, publicată în Monitorul Financiar în luna noiembrie a anului trecut, privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituțiile publice.
Astfel, la Art.1 al.2 ordonanța de urgență prevede următoarele: ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, conducătorii autorităților/instituțiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare, cu excepția situației în care prin hotărâre judecătorească se dispune în acest sens”.
Nu intră oare aceste stimulente financiare în contradicție cu aceste prevederi legale și astfel nu ar fi posibil de acordat cel puțin la acest moment?! Cu siguranță oficialii CJ Hunedoara vor oferi, în plen, o explicație referitoare la acest aspect.
Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Deva și-a bazat hotărârea pe prevederile Legii 95/ 2006, cu modificările și completările ulterioare, iar CJ Hunedoara precizează în referatul care însoțește proiectul de hotărâre că s-a consultat, pe aceeași lege, cu Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila.
Carmen COSMAN – PREDA
Stimulente financiare pentru conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva
