Doar autobuzele și viitoarele stații de încărcare sunt venite din proiectul implementat de Consiliul Județean Hunedoara privind realizarea unei linii verzi de autobuze pentru Valea Jiului. Este nevoie de vreo 30 de milioane de lei, iar restul lucrărilor de executat sunt la stadiul de INTENȚIE. O recunoaște chiar administrația publică județeană în proiectul adoptat la finele anului trecut. Banii europeni obținuți inițial prin POR 2014 – 2020 sunt PIERDUȚI!

Practic, conform hotărârii Consiliului Județean Hunedoara adoptată la finele anului 2023, ce este mai greu de realizat abia acum urmează. Componenta 1 a proiectului a fost propusă la etapizare, însă pe PR Vest 2021 – 2027, după ce banii alocați pe Programul Operațional Regional au fost pierduți definitiv, din cauză că proiectul nu a fost finalizat în termenele stabilite. Asta înseamnă însă că se ratează șansa altor proiecte de interes edilitar de a fi finanțate. Suma alocată prin PR Vest județului Hunedoara este fixă și, așa cum spuneam, incapacitatea celor care s-au ocupat de implementarea proiectului privind linia verde de autobuze lasă alte proiecte fără bani!
Revenind la Green Line, doar autobuzele electrice și viitoarele stații de încărcare sunt venite, fiind ”depozitate” în curtea Stației de Tratare a Apei de la Dănuțoni. Apropo, oare cum sunt încărcate bateriile autobuzelor, pentru că, lăsate ”pe sec” prea mult timp, există riscul de a nu mai porni atunci când proiectul va fi implementat într-un final?!
Ce mai trebuie realizat
Așadar, din Componenta 1, potrivit CJ Hunedoara, trebuie construit depoul pentru autobuze din Vulcan, unde ar trebui să funcționeze și dispeceratul. Lucrările nu au început încă, dar a fost emisă la finele lunii noiembrie autorizația de construire. De asemenea, trebuie amenajate stațiile de capăt/ încărcare cu peroanele aferente și adăposturile pentru călători din Valea de Brazi și Petrila, stațiile intermediare pentru călători, stațiile/ punctele de întoarcere ale autobuzelor, trebuie amenajate traseele din Petrila și până în Valea de Brazi, alveolele pentru ieșirea/intrarea în stații, dar și tronsoanele de drumuri pentru accesul la depou și vreo 3 poduri.
Suma totală necesară este de circa 31 de milioane de lei, potrivit documentului aprobat de Consiliul Județean Hunedoara. Proiectul trebuie finalizat anul acesta.
Carmen COSMAN – PREDA
