Primarul Orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț, dovedește că a înțeles foarte bine spiritul Crăciunului, care ne îndeamnă să fim mai buni, mai iertători și să ne aplecăm mai cu atenție asupra celor de lângă noi. Așa că a decis să bage în legalitate o terasă din Geoagiu Băi, despre care toată lumea din zonă știe că funcționează ilegal și asta nu de azi, de ieri. Faptul că aparține unui apropiat de-al edilului social – democrat, ori că toleranța nu e unanim valabilă, sunt doar ”mici amănunte” în context, nu-i așa?
În ședința Consiliului Local al Orașului Geoagiu a fost aprobat proiectul inițiat de primarul Vasile Cărăguț care vizează ”aprobarea Documentaţiei tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC) a investiţie ,,Construire terasă acoperită” la Casa de Cultură Geoagiu-Băi, investitor fiind concesionarul SC Agrementul Paşca SRL”.

O terasă situată în spatele Casei de Cultură din localitate, care funcționează de ani de zile, ce ar aparține unui apropiat al edilului social – democrat din Geoagiu și despre care toată lumea știe că, în realitate, merge așa de ani de zile, adică în afara cadrului legal.
O ipoteză demnă de luat în calcul în cazul acestui proiect, inițiat de primarul Vasile Cărăguț și votat de susținătorii săi, este că, în realitate, edilul urmărește practic să își pună susținătorii la adăpost, mai precis în legalitate, că nu se știe ce se întâmplă anul viitor.
Pe de altă parte, locuitorii din Geoagiu Băi s-ar fi așteptat ca primarul să fie tranșant și să aplice legea sau, mai mult, să vină în fața cetățenilor care i-au dat votul și să explice care au fost măsurile pe care le-a luat în ultimii ani pentru ca terasa celor de la SC Agrementul Paşca SRL să intre în legalitate. Pentru că legile NU sunt arbitrare și nici NU pot fi interpretate în funcție de caz sau de persoană!
Sau, mai este o variantă. Mai apare încă o terasă în aceeași zonă, cea deja funcțională ”rămânându-i mică” investitorului?!
Carmen COSMAN – PREDA
