Deva găzduiește, începând de astăzi, una dintre cele mai importante competiții dedicate gimnasticii juvenile din România. Campionatul Național de Gimnastică pentru Junioarele I, II și III a debutat oficial la Sala Sporturilor, în prezența reprezentanților Federației Române de Gimnastică, ai Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva și ai Primăriei Municipiului Deva, instituții implicate în organizarea evenimentului.
Competiția se desfășoară sub egida proiectului „Anul Nadia”, inițiat de Federația Română de Gimnastică pentru promovarea performanței și a tradiției acestui sport care a adus României numeroase succese internaționale, iar reprezentanții Primăriei Deva și cei ai Liceului cu Program Sportiv ”Cetate” Deva s-au preocupat ca toate amănuntele să fie puse la punct și nimic nu a fost lăsat la întâmplare, astfel încât Campionatul Național să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Prima zi de concurs este rezervată Campionatului Național pe Echipe al Junioarelor I, urmând ca în perioada 12-14 iunie să aibă loc Campionatul Național pe Echipe și Individual al Junioarelor III și II – Etapa a II-a.
După rostirea jurămintelor simbolice de către gimnaste, antrenoare și arbitre, directorul Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Adrian Liga, le-a transmis participantelor un mesaj de încurajare la festivitatea de deschidere: „Mă bucur foarte mult să ne reîntâlnim la Deva, la această nouă ediție de campionat național. Este o deosebită onoare și o mare bucurie să vă urez tuturor un călduros bun venit la Deva, sub umbra ocrotitoare a Cetății, locul unde istoria, sacrificiul și excelența în gimnastică se întâlnesc de zeci de ani. Orașul nostru își deschide brațele pentru a găzdui Campionatul Național individual și pe echipe al junioarelor, un eveniment care celebrează nu doar talentul, ci și viitorul acestui sport de grație și precizie.
Junioarele sunt puntea de legătură către marea performanță, către seniorat, iar munca voastră din spatele ușilor închise, miile de ore de antrenament, repetițiile epuizante și determinarea se transformă astăzi în spectacol și eleganță pe aparate. Gimnastica nu este doar despre medalii, ci este despre caracter, despre puterea de a te ridica după fiecare cădere și despre stăpânirea de sine în fața excelenței.”

Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, a subliniat importanța competiției pentru oraș și pentru viitorul gimnasticii românești: „Bine ați venit la Deva! Onorat să vă avem aici, să fim gazdele dumneavoastră și să vă dea Dumnezeu să faceți performanță astăzi, iar fiecare dintre voi să fie viitoarea Nadia, viitoarea campioană a României cu care să ne mândrim cu toții și să vă aduceți aminte că aici, la Deva, a fost un campionat național.
Vă mulțumesc, în primul rând, domnule președinte, pentru faptul că ne-ați dat posibilitatea să găzduim acest eveniment. Mulțumesc Ginei Gogean, mulțumesc colegilor mei din cadrul Primăriei Deva. Împreună facem o echipă pentru a promova și pentru a dezvolta gimnastica românească aici, la Deva, în leagănul gimnasticii românești.
Și datorită faptului că vin de la o conferință internațională a Academiei Române aici, la un campionat național de gimnastică, iată că Deva găzduiește atât cultura, cât și sportul. Și vreau să vă mulțumesc părinților, antrenorilor și, în special, gimnastelor.”

La rândul său, președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a mulțumit comunității locale pentru sprijinul acordat acestui sport: „Mulțumesc devenilor, mulțumesc domnului primar, mulțumim celor care sunt aproape, fanilor, părinților, tuturor celor care au acest gând și acest sprijin pentru gimnastica românească, aflată în construcție. Și, în egală măsură, sportivelor, în mod special. Vă doresc tuturor mult succes.”
Atmosfera competițională va continua pe tot parcursul weekendului, când cele mai talentate junioare din România vor evolua în concursurile pe echipe și individuale, în fața arbitrilor, antrenorilor și susținătorilor veniți să urmărească viitoarele stele ale gimnasticii românești.

După încheierea întrecerilor feminine, Deva va rămâne capitala gimnasticii juvenile. În perioada 15-17 iunie, Sala Sporturilor va găzdui Campionatul Național pe Echipe și Individual al Juniorilor III, II și I, competiție în care cei mai buni sportivi ai țării își vor demonstra nivelul de pregătire și talentul acumulat în anii de antrenament.
Deva își reconfirmă și în acest fel statutul de centru tradițional al gimnasticii românești și de loc în care performanța continuă să inspire noile generații de sportivi.
Carmen COSMAN – PREDA
