Seară de excepție la Deva: Regina Maria și Regele Mihai, omagiați la Teatrul de Artă

Primăria Municipiului Deva și organizatorii evenimentului invită iubitorii de cultură și istorie la o seară de excepție dedicată memoriei și valorilor care au marcat destinul României moderne. Marți, 12 mai, de la ora 18:00, Teatrul de Artă Deva va găzdui un eveniment cultural dedicat Reginei Maria și Regelui Mihai, două dintre cele mai importante personalități ale istoriei românești.

Evenimentul este organizat de Casa Serafim și Teatrul de Artă Deva și propune o incursiune emoționantă în trecutul României, prin film documentar și dialog cultural.

În prima parte a serii va fi proiectat filmul-documentar Maria – Inima României, realizat de John Florescu și Chainsaw Europe. Producția aduce în prim-plan destinul impresionant al Reginei Maria — personalitate emblematică a României moderne, simbol al curajului, empatiei și diplomației românești. Publicul va redescoperi rolul esențial pe care Regina Maria l-a avut atât în anii dramaticei conflagrații mondiale, cât și în împlinirea idealului Marii Uniri. Un moment aparte al documentarului îl constituie intrarea triumfală a Reginei Maria în Alba Iulia, simbol al unei epoci definitorii pentru istoria națională.

Cea de-a doua parte a evenimentului îl aduce în fața publicului pe Nicolae al României, care va prezenta volumul Bunicul meu – Regele Mihai. Cartea oferă o perspectivă sinceră și profundă asupra vieții Regelui Mihai I al României, surprinzând momentele definitorii ale unui destin marcat de responsabilitate, sacrificiu și demnitate.

La eveniment vor lua cuvântul academicianul Georgeta Filitti și dr. Narcis Dorin Ion.

Seara de 12 mai se anunță a fi mai mult decât un simplu eveniment cultural — o invitație la reflecție, la redescoperirea reperelor autentice și la reconectarea cu valorile care definesc identitatea națională. Intrarea se face pe bază de invitație, disponibilă la Teatrul de Artă Deva.

Carmen COSMAN – PREDA