Primăria municipiului Deva intră într-un amplu proces de reorganizare, după ce o ordonanță de urgență a Guvernului Bolojan, adoptată la începutul acestui an, obligă administrațiile locale să reducă numărul de posturi și cheltuielile de personal.
Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, a declarat că instituția va trebui să se încadreze într-un număr maxim de posturi stabilit de Prefectură, ceea ce presupune desființarea a zeci de funcții.

Potrivit edilului, la nivelul administrației locale din Deva sunt vizate atât posturi ocupate, cât și neocupate, din aparatul propriu, Poliția Locală, Evidența Populației și SPIGM. „Este vorba despre un număr de 76 de posturi, ca să ne putem încadra în această disponibilizare, plus 42 de posturi neocupate pe care le vom desființa”, a explicat primarul, precizând că măsura se înscrie în limitele impuse de actul normativ.
În prezent, conducerea Primăriei poartă discuții interne, dar și consultări cu alte unități administrativ-teritoriale pentru stabilirea procedurilor concrete de aplicare a restructurării. Edilul a subliniat că nu este vorba despre persoane, ci despre posturi, urmând să fie analizată activitatea fiecărui serviciu și direcție pentru o departajare „cât mai echitabilă”.
„Nu discutăm despre persoane, discutăm despre posturi, despre posibilitatea de a face examinare a tuturor serviciilor și direcțiilor implicate în acest proces de restructurare, astfel încât să fie cât mai corectă departajarea”, a mai declarat primarul.
Conform calendarului anunțat, noua organigramă ar urma să fie aprobată imediat după sărbătorile pascale, iar întregul proces de reorganizare trebuie finalizat până la data de 1 iulie 2026.
Reforma administrativă impusă de Guvern prevede reducerea cu până la 30% a numărului de posturi din administrația locală, măsură justificată prin necesitatea eficientizării cheltuielilor publice și creșterii performanței instituțiilor. Totodată, actul normativ permite reorganizarea serviciilor, introducerea muncii part-time și ajustarea grilelor salariale pentru unitățile care nu se încadrează în noile limite bugetare.
Carmen COSMAN – PREDA
