Locatarii blocurilor sociale de pe strada Zăvoi din Deva vor fi vizați luni, 16 martie 2026, de o acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare organizată de Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva.
Potrivit reprezentanților instituției, intervenția se va desfășura în intervalul orar 09:00 – 11:00 și va viza spațiile comune ale imobilelor – casa scării, holurile, scările și subsolurile – precum și zona din jurul blocurilor. La acțiune vor participa și reprezentanți ai Compartimentului Administrare și Exploatare Locuințe din cadrul DAS Deva.
Pentru efectuarea operațiunilor vor fi utilizate produse înregistrate în Registrul Național al Produselor Biocide și avizate de Ministerul Sănătății: K-Othrine SC 7,5 pentru dezinsecție, Bionet A15 pentru dezinfecție și Agrorat Wax Block pentru deratizare.
Reprezentanții DAS Deva le recomandă locatarilor să evite circulația în spațiile comune ale imobilelor pe durata desfășurării intervenției.
De asemenea, instituția precizează că substanțele utilizate nu pun în pericol sănătatea locatarilor sau a animalelor de companie.
