Proiectul hidrotehnic „Acumularea Mihăileni de pe râul Crișul Alb”, realizat în proporție de aproximativ 90%, rămâne fără autorizația de construire în urma unei decizii definitive a instanței, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Hunedoara. Președintele instituției, Laurențiu Nistor, atrage atenția asupra impactului pe care blocarea investiției îl poate avea asupra comunităților din zonă.
Proiectul, demarat în anul 1987 ca obiectiv de investiții de interes național și utilitate publică, rămâne fără autorizația de construire potrivit hotărârii Curtea de Apel Cluj pronunțate în 16 februarie și rămasă definitivă. Instanța a admis recursul formulat de Asociația Declic, la capătul unui proces derulat pe parcursul mai multor ani, în care Consiliul Județean Hunedoara este parte.
În acest context, lucrările la investiția de la Mihăileni sunt definitiv blocate. Conform datelor prezentate de autoritatea județeană, corpul principal al barajului este finalizat în proporție de 100%, alături de alte obiective prevăzute în proiect, rămânând de executat lucrări conexe precum amenajarea lacului, căile de acces și punerea în exploatare.

În acest context, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a solicitat întrunirea Comisie de Dialog Social, cu participarea tuturor factorilor implicați.
„Voi solicita Instituției Prefectului întrunirea Comisiei de Dialog Social de la nivelul Județului Hunedoara, cu participarea tuturor factorilor responsabili în derularea acestui proiect. Pe această cale, fac apel la parlamentarii de Hunedoara, la instituțiile abilitate să se implice în gestionarea acestei situații critice. Pe lângă armonizarea legislației privind obiectivele de interes național este nevoie și de soluții concrete, astfel încât astfel de investiții să nu mai întâmpine blocaje majore.
România și județul Hunedoara nu își permit să piardă această investiție de la Mihăileni, aflată aproape de finalizare și ale cărei lucrări s-au derulat constant pe parcursul anilor, în baza fondurilor alocate de către Guvern. Corpul principal al barajului este finalizat în proporție de 100%, plus alte câteva obiective prevăzute în proiect și au mai rămas de executat câteva lucrări conexe (amenajarea lacului, căi de acces, punere în exploatare).
În anul 2022, am transmis Guvernului României un Memorandum din partea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara prin care atrăgeam atenția asupra impactului negativ pe care îl are acțiunea în instanță a asociației de mediu, care a solicitat la vremea respectivă demolarea barajului. Am revenit periodic cu solicitări către Guvern prin care ceream finalizarea acestor lucrări, prin alocarea fondurilor necesare. Ultimul demers a fost realizat în noiembrie 2025, printr-o Scrisoare deschisă transmisă președintelui României, Nicușor Dan, și reprezentanților Guvernului României”, declară președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Potrivit Consiliului Județean Hunedoara, într-un răspuns primit în 16 decembrie 2025 din partea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se arată că acumularea de la Mihăileni are un rol esențial în sistemul național de gestionare a resurselor de apă și în prevenirea riscurilor hidrologice, precum și beneficii pentru comunitățile și economia locală din zona Bradului.
Ministerul susține includerea barajului de la Mihăileni în categoria obiectivelor de strategie și interes național în domeniul resurselor de apă, protecției împotriva riscurilor naturale și al securității energetice.
Investiția, amplasată pe râul Crișul Alb, în zona Mihăileni, are ca obiective asigurarea necesarului de apă pentru populație și zona industrială, producerea de energie electrică, inclusiv prin construcția de microhidrocentrale, precum și apărarea împotriva inundațiilor pentru sectorul Mihăileni–Gurahonț.
Carmen COSMAN – PREDA
