Concurs de patinaj pentru copii, la Patinoarul din Deva: 23 de participanți la prima ediție

A fost sărbătoarea veseliei și a copilăriei la Patinoarul din Deva, unde 23 de copii au participat la prima ediție a unui concurs de patinaj destinat celor cu vârsta de până la 12 ani. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Deva, prin Direcția Baze Agrement, în colaborare cu instructoarea de patinaj Raluca Păsculescu.

Concursul a cuprins trei probe, menite să dezvolte îndemânarea, coordonarea și încrederea copiilor pe gheață. Atmosfera a fost una plină de energie și entuziasm, iar la final toți cei 23 de participanți au fost răsplătiți cu diplome și premii.

De asemenea, au fost acordate trofee pentru locurile I, II și III, precum și un premiu de popularitate.

Câștigătorii competiției:

  • Locul I: Teodora Ciocănesc

  • Locul II: Dilara Gonulacar

  • Locul III: Matilda Deak

  • Premiul de popularitate: Amalia Deak

”Copiii s-au bucurat de acest moment. Mulți au fost prima dată în acest an pe patine și deja au evoluat extraordinar de mult într-o lună și de aceea am spus să îi îmbucurăm cu acest mpment, să se vadă evluția. Mișcarea întotdeauna este un lucru extraordinar, mai ales pentru cei mici. Orice sport este binevenit”, a declarat Radula Păsculescu.

Evenimentul face parte dintr-o serie de acțiuni menite să încurajeze practicarea sportului în rândul copiilor și promovarea unui stil de viață activ în comunitate.

Carmen COSMAN – PREDA