Legea despăgubirilor corecte, susținută de senatorul Cristian Resmeriță

O inițiativă legislativă depusă în Parlament, inițiată și susținută de senatorul PSD Cristian Resmeriță, alături de alți deputați și senatori, propune modificarea și completarea articolului 18 din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, în vederea asigurării unor despăgubiri juste pentru cetățenii care își pierd locuințele sau bunurile în urma dezastrelor și calamităților.

Demersul legislativ a fost fundamentat pe situații reale, dramatice, cea mai amplă fiind explozia produsă la data de 17 octombrie 2025, într-un bloc de locuințe din cartierul Rahova, București, eveniment soldat cu pierderi de vieți omenești, persoane rănite și pagube materiale majore. Clădirea a fost evacuată de urgență și declarată instabilă structural, urmând a fi demolată, iar sute de oameni au rămas, practic peste noapte, fără locuințele lor.

În expunerea de motive a proiectului se arată că, în astfel de situații, cadrul legal actual generează inechități grave:
„Numeroşi locatari s-au trezit peste noapte rară locuinţă, iar cadrul legal actual nu garantează despăgubiri raportate la valoarea reală de piaţă, ceea ce creează o gravă inechitate socială.”

Inițiatorii atrag atenția și asupra faptului că soluțiile propuse până acum de autorități nu oferă siguranță proprietarilor afectați, ci îi transformă, în unele cazuri, în chiriași ai statului, fără a li se recunoaște valoarea reală a bunului pierdut.

În acest context, proiectul de lege propune ca despăgubirile acordate în urma dezastrelor sau calamităților să fie calculate la valoarea reală, actualizată, a bunului distrus, și nu pe baza unor evaluări contabile sau financiare depășite.
„Propunem modificarea legislaţiei în vigoare în sensul ca cetăţenii care suferă pagube ca urmare a unui dezastru sau a unei calamităţi (…) să fie despăgubiţi la valoarea reală, actualizată, a bunului pierdut (…) şi nu la valoarea contabilă ori financiară stabilită anterior”, se precizează în document.

De asemenea, inițiativa vizează utilizarea fondului de urgență al Guvernului pentru plata rapidă a despăgubirilor, evitând întârzierile administrative care, în prezent, agravează situația victimelor.
„Legislaţia în vigoare privind despăgubirile pentru bunuri afectate de calamităţi nu asigură, în mod consecvent, restituirea valorii reale a pierderilor”, mai arată inițiatorii.

Expunerea de motive face referire și la alte situații similare, precum cutremurul din 2023 din județul Gorj, care a afectat și locuințe din Aninoasa, județul Hunedoara, unde nu s-au prevăzut fonduri pentru racordarea noilor locuințe la utilități, oamenii fiind nevoiți să suporte costuri pe care nu și le permit.

Prin această inițiativă legislativă se urmărește acordarea despăgubirilor la valoarea de piață actualizată sau la costul real de reconstrucție; plata acestora într-un termen rezonabil; implicarea directă și rapidă a Guvernului, prin fondul de urgență, pentru sprijinirea persoanelor afectate.

Inițiatorii consideră că adoptarea proiectului ar crea un mecanism echitabil și eficient de intervenție în situații de criză și ar preveni repetarea unor cazuri dramatice, în care cetățenii rămân fără locuințe și fără posibilitatea reală de a-și reconstrui viața.

Proiectul de lege se află pe circuitul legal de avizare.

Carmen COSMAN – PREDA