Utilajele de deszăpezire acționează non-stop la Deva. Primarul Lucian Ioan Rus: „Este o luptă continuă cu zăpada” VIDEO

Municipiul Deva se află sub intervenție continuă a echipelor de deszăpezire, ca urmare a ninsorilor abundente care nu au contenit în ultimele ore. Toate utilajele disponibile și întregul personal implicat acționează fără pauză, încă de marți seara, pentru menținerea circulației și asigurarea accesului în condiții de siguranță.

Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, a declarat că acțiunea de deszăpezire a început la ora 20.00, iar la ora 21.10 utilajele erau deja pe străzile orașului, intervenind pe principalele artere și în zonele considerate critice.

„De câteva ore bune suntem în teren, cu toate forțele disponibile, într-o luptă continuă cu zăpada care pare că nu se mai oprește. Este o intervenție dificilă, pentru că, la doar câteva minute după trecerea utilajelor, stratul de zăpadă se așază din nou, iar munca trebuie reluată. Cu toate acestea, nu ne oprim”, a transmis primarul Devei.

Potrivit acestuia, intervențiile se desfășoară non-stop, cu prioritate în zonele cu risc ridicat, unde acumulările mari de zăpadă pot crea probleme serioase pentru trafic și pentru siguranța cetățenilor. Deși condițiile meteo sunt extrem de dificile, echipele din teren continuă să acționeze fără întrerupere.

„Acționăm fără pauză, cu toate efectivele, pentru ca dimineața căile de acces să poată fi folosite în condiții de siguranță. Cantitățile de zăpadă sunt foarte mari, iar condițiile meteo ne pun la încercare, însă echipele își fac datoria cu responsabilitate și determinare”, a mai precizat edilul.

Primăria Deva face apel la cetățeni să dea dovadă de înțelegere, să circule cu prudență și să respecte recomandările autorităților, subliniind că eforturile vor continua pentru ca orașul să rămână funcțional și accesibil, în ciuda vremii severe.

Carmen COSMAN-PREDA