Patinoarul din Deva a fost inaugurat oficial, într-o atmosferă de sărbătoare (FOTO & VIDEO)

Patinoarul instalat la poalele Cetății Deva și-a deschis oficial porțile, într-un cadru festiv, cu prilejul sărbătorii de Moș Nicolae. Numeroși copii, însoțiți de părinți și bunici, au participat la eveniment și s-au bucurat de surprizele pregătite de organizatori.

Primarul municipiului Deva, Lucian Rus, a inaugurat noul spațiu de agrement pe patine, intrând pe gheață alături de cei mici. Cu această ocazie, administrația locală a oferit copiilor 500 de pachete cu dulciuri, ca gest simbolic dedicat începutului sezonului de iarnă.

Evenimentul a fost completat de un program artistic susținut de Ansamblul „Pădureanca” al Palatului Copiilor, Corul de Copii al Colegiului Național „Decebal” Deva, Ansamblul Folcloric Transilvania, precum și trupa Brave a aceluiași colegiu. Momentele muzicale și coregrafice au conferit inaugurării o notă aparte, apreciată de publicul prezent.

Patinoarul are o suprafață de 450 mp și o capacitate de 90 de persoane pe serie. Acesta este administrat de Direcția Baze Agrement a Primăriei Municipiului Deva, care pune la dispoziția publicului programul de funcționare pentru sezonul rece:

  • Luni – Joi: 12:30 – 22:00

  • Vineri – Duminică: 10:00 – 22:00

Noua atracție sezonieră își propune să ofere locuitorilor municipiului Deva un spațiu de recreere accesibil și plăcut, contribuind la atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă.

Carmen COSMAN-PREDA