O situație care ridică serioase semne de întrebare a aruncat peste 7.000 de locuitori din Brad, Crișcior și Bucureșci într-o criză sanitară fără precedent cel puțin în ultima perioadă. O problemă de sănătate a oamenilor, care sunt sfătuiți să fiarbă apa timp de 30 de minute sau să o înlocuiască integral cu apă îmbuteliată, după ce analizele au arătat depășiri ale parametrilor microbiologici.
Situația este cu atât mai ciudată cu cât Stația de tratare a apei de la Crișcior a fost modernizată în urmă cu mai puțin de zece ani, cu fonduri europene. Iar Apa Prod SA, operator aflat sub autoritatea Consiliului Județean Hunedoara, dădea asigurări că „apa furnizată este de cea mai bună calitate”. În 2024, aceeași companie a mai organizat o licitație, cu fonduri obținute prin POIM, pentru construirea unui densipator și reabilitarea stației de pompare de la Crișcior.
Două probe, rezultate contradictorii
Primele analize oficiale au fost prelevate pe 10 noiembrie și, potrivit Instituției Prefectului Județul Hunedoara, acestea ar fi ieșit în parametri normali. Numai că, la doar două zile distanță, o nouă prelevare a relevat depășiri semnificative ale indicatorilor microbiologici.
De ce analiza făcută la numai două zile după monitorizările de rutină ale operatorului, a identificat contaminarea? De ce apa care, pe 10 noiembrie era optimă pentru consum, pe 12 noiembrie devenise deja periculoasă? Cum au apărut acei coli în doar 2 zile? Sunt întrebări la care autoritățile nu au oferit explicații, cel puțin până la această oră
Cert este că, vineri, 14 noiembrie, populația a fost avertizată în regim de urgență că apa „poate îmbolnăvi consumatorii” și nu trebuie băută fără fierbere.
Monitorizare zilnică… dar problemele scapă
Apa Prod SA menționează într-un raport publicat anul trecut că Stația de Tratare Crișcior este monitorizată zilnic, din oră în oră, în laboratorul propriu, săptămânal în laboratorul central de la Deva și săptămânal de DSP Hunedoara, în audit extern.

Cum se explică faptul că monitorizările constante ale operatorului nu au detectat bacteriile, dar DSP a făcut-o „din prima”? Se investighează un posibil punct de contaminare în rețea sau deficiențe în tratarea apei? Nimeni nu vorbește la acest moment despre aspectele menționate.
Apa la cisternă – singura soluție
Între timp, comunitățile afectate trăiesc un scenariu demn de anii ’50: apă din cisterne de 3.000 de litri, trase între Deva și Brad ori de câte ori este nevoie.
CJSU Hunedoara a stabilit punctele și intervalele de distribuire, începând din 15 noiembrie. La Spitalul Municipal Brad, în parcări, în fața parcurilor sau la stațiile de autobuz, oamenii vin cu bidoane și canistre ca să-și procure apa necesară traiului de zi cu zi.
Școlile, spitalele și centrele sociale au primit și ele apă îmbuteliată. Măsurile de dezinfectare a rețelei sunt în curs, iar probele sunt recoltate din nou.
Indignarea publică: „7000 de oameni fierb apa la aragaz, iar Apa Prod ridică din umeri”
Senatorul PNL Călin Petru Marian a reacționat dur la adresa operatorului, acuzându-l de neglijență:
„7000 de oameni stau cu apa la fiert ca în anii ’50, pentru că Apa Prod, cu aproape 1000 de angajați, nu a fost în stare să vadă o problemă care era deja în rețea. Când scapă bacterii în apa oamenilor, asta nu e scuză, e neglijență.”
Acesta a acuzat și Consiliul Județean Hunedoara – autoritate tutelară peste Apa Prod SA – că „nu spune nimic”.
CJSU: măsuri urgente. Explicațiile lipsesc
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a aprobat un amplu plan de măsuri: avertizarea populației, distribuirea apei, monitorizare permanentă și, în paralel, continuarea neutralizării bacteriilor din sistem.
Ce nu a explicat CJSU – și nici operatorul – sunt cauzele reale ale contaminării. Cum a ajuns apa potabilă să depășească parametrii microbiologici, la doar câțiva ani după modernizarea pe bani europeni? A fost o eroare tehnică, o defecțiune, o contaminare accidentală a rețelei? Este posibilă și existența unui lanț de neglijențe?
Cert este că până când parametrii revin la normal, locuitorii din Brad, Crișcior și Bucureșci continuă să fiarbă apa sau să cumpere apă îmbuteliată – în timp ce așteaptă explicații și responsabilități din partea celor care gestionează un serviciu public vital.
Carmen COSMAN – PREDA
