Cantina Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani a fost dotată cu echipamente profesionale noi, în cadrul proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Petroșani”.

Potrivit primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, cantina beneficiază acum de o gamă completă de aparatură profesională, printre care se numără: cuptor electric cu convecție, mașină de gătit cu șase plite, marmită, frigidere și dulapuri frigorifice, congelator vertical, hotă centrală, grătare electrice, friteuze, mașină de spălat vase profesională, roboți de bucătărie, mixere, malaxoare, feliator de mezeluri și mese de lucru din inox.

Sala de servire va avea o capacitate de 80 de locuri, iar noile dotări vor permite elevilor să desfășoare activități practice în condiții moderne, conforme cerințelor actuale din domeniul alimentației publice.
Proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii educaționale și sprijinirea formării profesionale a elevilor din unitățile de învățământ din Petroșani.
Carmen COSMAN – PREDA
