Turiștii care aleg vestul țării vor ajunge mai ușor la Peștera cu Apă de la Românești, la mănăstirile și bisericile de lemn din Munții Poiana Ruscă sau la morile de apă de pe Bega.
În același timp, localnicii din patru comune vor avea o legătură directă și rapidă cu autostrada A1. Toate acestea vor fi posibile datorită proiectului de modernizare a Drumului Județean 684, pentru care a fost semnat contractul de finanțare prin Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest.
56 de kilometri de drum, 88 de milioane de euro
Proiectul vizează modernizarea a 56 km de drum pe traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova, dar și legătura dintre Rusca Montană (Caraș-Severin) și Lunca Cernii de Jos (Hunedoara), unde va face conexiunea cu DJ 687D. Acest drum duce spre alte zone turistice, precum lacul Cinciș și municipiul Hunedoara.
Valoarea totală a investiției este de 88 milioane de euro, dintre care aproape 48 milioane de euro provin din fonduri europene nerambursabile.
Beneficii pentru turiști și localnici
Modernizarea drumului va deschide calea spre dezvoltarea agroturismului și a micilor afaceri locale, odată ce accesul către zonele montane devine mai facil. Pentru locuitorii din Tomești (Timiș), Zăvoi și Rusca Montană (Caraș-Severin) și Lunca Cernii de Jos (Hunedoara), investiția înseamnă o conexiune mai rapidă către autostrada A1 și, implicit, către locurile de muncă, servicii și centre urbane.
„Unul dintre obiectivele Programului Regional Vest este să dezvoltăm o regiune conectată, în care locuitorii să aibă acces mai rapid la servicii, locuri de muncă și șanse egale de dezvoltare. Drumul strategic DJ 684 va deschide zona Munților Poiana Ruscă spre investiții, turism și oportunități economice, dar și un exemplu foarte bun de colaborare între consiliile județene”, a declarat Georgiana Rădac, director în cadrul ADR Vest.
Lucrări complexe în zone montane
Intervențiile prevăzute includ modernizarea carosabilului, amenajarea podețelor și podurilor, sisteme pentru scurgerea apelor pluviale, consolidarea versanților și creșterea siguranței circulației. În zonele montane vor fi executate lucrări dificile de lărgire și consolidare a drumului.
Parteneriat între trei județe
Proiectul este derulat de Consiliile Județene Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, lider fiind Consiliul Județean Timiș. Termenul de finalizare este 30 iunie 2029.
Carmen COSMAN-PREDA
