Fostul primar al Simeriei, Iulius Gelu Bedea, sancționat pentru lucrări fără autorizație!

Fostul primar al orașului Simeria, Iulius Gelu Bedea, revine în atenția publicului nu doar pentru deciziile controversate luate în perioada în care a condus administrația locală, ci și pentru probleme legale.

Pe parcursul mandatului său, Bedea s-a făcut remarcat printr-un climat tensionat în Primăria Simeria, unde angajații au fost supuși unor presiuni și decizii arbitrare. Comportamentul său a atras nemulțumirea cetățenilor, care l-au trimis acasă la alegerile locale din anul trecut. De asemenea, PSD Hunedoara l-a sancționat, în noiembrie 2023, suspendându-l pentru șase luni din funcția de președinte al organizației locale, după un incident grav cu un angajat al primăriei, care a fost filmat și postat pe rețelele de socializare.

Informații ajunse în posesia noastră arată însă că Bedea a avut o atitudine sfidătoare nu doar față de cetățeni și de angajați, ci și față de lege. Astfel, acesta a fost sancționat de autorități după ce a început construirea unei clădiri pe strada Zăvoi din municipiul Deva fără a avea autorizație de construire. Poliția Locală a constatat neregula, iar factorii decizionali au dispus aplicarea unei amenzi de 1.000 de lei, precum și oprirea lucrărilor. Totodată, i s-a pus în vedere să intre în legalitate până la data de 27 noiembrie 2025, conform prevederilor Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

În ciuda controversei și a problemelor create în trecut, fostul primar a fost numit recent în funcția de director la Spitalul de Psihiatrie din Zam, ceea ce a atras noi reacții critice, mai ales prin modul în care s-a făcut numirea sa. Practic, procedura de concurs ar fi fost suspendată pentru a facilita numirea unui manager interimar cu susținere politică, adică a lui Bedea susținut de PSD Hunedoara!

Carmen COSMAN – PREDA