De câteva zile, liderii PSD Hunedoara jelesc public închiderea combinatului din Hunedoara. Mai bine zis, a unei părți mici din ceea ce a fost cândva colosul industrial al României și plămânul economic al municipiului de pe Cerna. Parlamentarii PSD și președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, s-au grăbit să ceară public „desecretizarea” contractului de privatizare, pozând în apărători ai adevărului și ai interesului public.
De ce avem impresia că e un demers pur populist? Pentru că PSD, partidul care se plânge acum cu lacrimi de crocodil, era la butoane atunci când combinatul a fost înstrăinat.
Cum s-a ajuns aici
ArcelorMittal a decis închiderea definitivă a activității la Hunedoara, explicând că nu mai poate concura eficient pe piața internă, europeană și internațională. Prețurile la energie, presiunea importurilor ieftine din afara UE și pierderile financiare imposibil de absorbit au fost factorii principali reclamați de societate.
Dincolo de retorica oficială, situația nu e o surpriză: în ultimii ani, combinatul a mai avut opriri temporare, angajații au fost plasați în șomaj tehnic (de altfel, și în momentul deciziei de a opri definitiv producția, angajații erau în șomaj tehnic!) iar „soluțiile” de vânzare sau parteneriat au eșuat.
În 2004, Mittal Steel prelua Combinatul Siderurgic Hunedoara pentru un milion de dolari, potrivit datelor vremii. Din cei circa 5.000 de angajați existenți atunci, jumătate au fost concediați. Astăzi mai sunt doar 477, și aceștia aflați, în mare parte, tot în șomaj tehnic.
Dacă nu se privatiza, ni se spunea la vremea aceea, combinatul ar fi fost lichidat. Autoritățile statului promiteau monitorizarea respectării contractului. A verificat cineva? Care sunt rezultatele acelor verificări? S-au respectat condițiile de privatizare? Sunt întrebări deocamdată fără răspuns, Ah, să nu uităm. Știți cine era prim ministru? Adrian Năstase (PSD), cel despre care președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, spune public că este prietenul său!
Jocuri politice pe ruinele combinatului
Acum, PSD cere rapoarte privind ajutoarele de stat acordate combinatului de la privatizare până în prezent. Să nu uităm că, numai la finele anului trecut, valoarea ajutorului de stat acordat a fost de aproximativ 300 de milioane de lei, fapt recunoscut public chiar de deputatul PSD Natalia Intotero: ”ArcelorMittal a beneficiat de ajutoare substanţiale de la statul român, inclusiv aproximativ 300 de milioane de lei în ultima parte a anului 2024, fără ca acest sprijin să fie urmat de un plan de reluare a activităţii”.
Premier era la finele lui 2024 Marcel Ciolacu, lider PSD. Se știa că nu a fost pus în practică acel plan de redresare a activității? Ce a făcut la acel moment partidul cu aceste informații și cu puterea de a acționa?
De ce aceste întrebări nu s-au pus atunci, ci doar acum, când combinatul a tras obloanele și drama celor 477 de angajați mai poate fi transformată în capital electoral?
„Investitori” ținuți în anonimat!?
Și, ca tabloul să fie complet, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a anunțat apariția cumva peste noapte a unor „investitori turci” interesați de combinat. Investitori fără nume, fără companie, fără experiență publică, dar pe care suntem invitați să îi credem că vor să redreseze combinatul. Mă rog, nu pe ei, care nu și-au exprimat niciun punct de vedere, ci pe președintele CJ Hunedoara care a făcut publică informația trunchiată! Așa cum e prezentată acum, sună mai mult a rețetă de campanie, nu a strategie economică. Atenție, nu zicem că nu sunt strategici, puternici, serioși, dar hunedorenii merită să aibă toate informațiile nu doar bucăți de comunicare publică!
Concluzie
Închiderea combinatului de la Hunedoara nu este un accident izolat și nici rezultatul exclusiv al pieței. Este produsul unui lung șir de decizii politice, multe dintre ele sub semnătura PSD, partid care acum se erijează în apărătorul muncitorilor și al adevărului.
Realitatea este alta: populismul „de manual” nu redeschide fabrici, nu readuce locuri de muncă și nu plătește facturile oamenilor. Dar întreține iluzia că vinovații sunt mereu „alții”, iar cei care au fost parte a problemei pot poza astăzi, nestingheriți, în salvatori.
Carmen COSMAN – PREDA
