Senatorul Călin Petru Marian: „Domnule ministru, dați drumul la banii minerilor din Valea Jiului!”

Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, lansează un apel ferm către ministrul Energiei, Bogdan Ivan, cerând deblocarea imediată a fondurilor destinate angajaților Complexului Energetic Valea Jiului.

Deși Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care asigură cadrul legal pentru plata salariilor, banii nu au fost virați până astăzi, iar minerii așteaptă încă sumele care trebuiau primite pe 20 august.

„Minerii nu au nicio vină!”

Domnule ministru al Energiei, Bogdan Ivan, este vineri. Dați drumul la banii pentru angajații Complexului Energetic Valea Jiului!
Nu mai este niciun impediment, Ordonanța de Urgență a fost aprobată! Minerii nu au nicio vină și nici nu trebuie prinși la mijloc în jocurile politice.
Nu-i mai folosiți ca masă de manevră. Oricum s-a tergiversat nepermis de mult rezolvarea problemei pe care o cunoșteați de circa trei săptămâni.
E timpul să construim împreună, să punem temelia unui mediu economic sănătos, nu viciat de interferențele intereselor de partid!
Valea Jiului merită mai mult. Dreptate și onestitate!”

Ordonanța este aprobată, dar salariile întârzie

Guvernul a adoptat OUG pentru completarea art. XVII din OUG nr. 1/2020, act normativ care asigură finanțarea necesară pentru:

  • plata drepturilor salariale și a compensațiilor pentru angajații CE Valea Jiului,

  • continuarea lucrărilor de închidere și ecologizare a minelor Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.

Deși cadrul legal este stabilit, Ministerul Energiei nu a virat încă sumele, iar angajații așteaptă salariile restante. Potrivit senatorului, blocajul birocratic trebuie rezolvat imediat pentru a evita o criză socială în Valea Jiului.

Fonduri europene și ajutor de stat

Reamintim că Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 3,93 miliarde lei pentru perioada 2023–2032, din care 606,78 milioane lei sunt prevăzute pentru 2025. Din această sumă, 7,82 milioane lei sunt destinate plăților compensatorii și salariilor angajaților afectați de restrângerea activității miniere.

Deși Guvernul a asigurat cadrul legal și fondurile pentru plata minerilor din Valea Jiului, întârzierile în virarea banilor tensionează situația socială din zonă. Senatorul Călin Petru Marian cere măsuri urgente din partea Ministerului Energiei, subliniind că „minerii nu trebuie să fie victimele jocurilor politice”.

Carmen COSMAN – PREDA