Consilier PNL Lupeni: „Populismul fără bază legală subminează încrederea în instituții”

În contextul discuțiilor tot mai aprinse din spațiul public privind taxa pe apa meteorică, consilierul local PNL Lupeni, Cristina Ciucu, trage un semnal de alarmă cu privire la promisiunile politice care nu respectă cadrul legal.

„Promisiunile populist-‘auriste’, fără acoperire legală sau fără intenția clară de implementare, nu doar că dezamăgesc oamenii, dar și subminează încrederea în instituțiile statului”, a declarat Ciucu, referindu-se la recentele propuneri vehiculate în spațiul public privind eliminarea unor taxe prin simple hotărâri de consiliu local.

Subiectul central este taxa pentru apa meteorică — un cost suportat de cetățeni pentru gestionarea apelor pluviale care ajung în sistemul de canalizare. Potrivit legii, această taxă este reglementată la nivel național, prin Legea 241/2006 privind serviciile de apă și canalizare și prin HG 1591/2002 actualizată.

Realitate legală vs. promisiuni populiste

Cristina Ciucu atrage atenția că, indiferent de dorințele exprimate de unii actori politici, nicio hotărâre de consiliu local (HCL) nu poate anula obligația de plată a apei meteorice, deoarece aceasta este reglementată de acte normative naționale.

„Este important ca politicienii și administrația publică să informeze corect cetățenii, nu să lase impresia că pot elimina taxe stabilite prin lege națională doar printr-un vot local”, subliniază consilierul PNL.

Propuneri pentru o abordare realistă și echitabilă

Consilierul PNL propune un set de măsuri realiste și legale pentru gestionarea corectă a acestui subiect sensibil.

Astfel, Ciucu arată că, deși o HCL NU poate anula obligația de plată a apei meteorice, deoarece aceasta este stabilită prin acte normative naționale, poate:

1. Detalia modul de aplicare locală a legislației naționale.

2. Stabili suprafețele standard pentru diferite tipuri de utilizatori (persoane fizice/juridice).

3. Stabili coeficienți de scurgere locali în acord cu normele SR.

4. Decide excepții sau scutiri în anumite condiții (ex. pentru zone fără canalizare pluvială).

5. Aproba metodologia de calcul folosită de operatorul local.

„O administrație responsabilă nu vinde iluzii, ci caută soluții legale și echilibrate pentru cetățeni”, a concluzionat Cristina Ciucu.

Carmen COSMAN-PREDA