Situație greu de înțeles la Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest” SA Deva: deși are de recuperat peste 100.000 de lei de la firma Auto Lili Car SRL, societatea de stat a ales să-i vândă acesteia tocmai activul pentru care s-au acumulat restanțele.
Procese câștigate, datorii neachitate
Încă din octombrie 2023, Minvest Deva a chemat în judecată firma hunedoreană pentru facturi neachitate. În iulie 2024, Judecătoria Deva a admis parțial acțiunea companiei de stat, obligând Auto Lili Car SRL la plata a 70.147,92 lei și a 2.508 lei cheltuieli de judecată.
Cu toate acestea, contractul dintre cele două părți a continuat să funcționeze, iar restanțele au crescut, ajungând astăzi la peste 101.000 de lei.
Nu este singura datorie a firmei. De exemplu, Auto Lili Car a pierdut și procesul cu E.ON Energie România SA, fiind obligată, printr-o hotărâre a Judecătoriei Deva din iunie 2025, la plata a 162.030,92 lei (facturi și penalități). În paralel, Administrația Bazinală de Apă Mureș a cerut intrarea în faliment a companiei, dosarul urmând să fie judecat la Tribunalul Hunedoara în septembrie.

În loc de executare silită – o vânzare directă
În aceste condiții, decizia Minvest Deva ridică mari semne de întrebare. În loc să se mărginească să execute silit datoriile, așa cum ar fi arătat ”firescul”, compania de stat a preferat să organizeze o licitație deschisă cu strigare, în urma căreia Auto Lili Car SRL – singura prezentă la procedură – a cumpărat instalația de sfărâmare (sortare-spălare) de la Brâznic.
Stația, achiziționată și montată în perioada 2008–2009, complet amortizată, a fost vândută în iunie 2025 la prețul de 144.673,94 lei, stabilit de un expert evaluator ANEVAR.
Ministerul Economiei a confirmat pentru redacția noastră că Minvest a obținut anterior aprobarea Consiliului de Administrație pentru evaluare și vânzare (Deciziile nr. 3/27.03.2025 și nr. 5/20.05.2025).
O firmă datornică, declarată câștigătoare
Potrivit răspunsului oficial, „în urma procedurii licitației publice deschisă cu strigare, comisia de evaluare a declarat câștigător S.C. Auto Lili Car SRL. Deși anunțul a fost publicat pe site-ul Minvest, doar această societate s-a prezentat la licitație”.
În privința contractului de închiriere, reprezentanții companiei de stat au precizat că acesta a fost reziliat.
Întrebarea care rămâne
De ce o companie de stat, aflată în administrare specială, alege să încheie o astfel de tranzacție cu o firmă ce pare să acumuleze datorii peste datorii, în loc să-și recupereze banii prin executare silită? Răspunsul rămâne sub semnul întrebării.
Carmen COSMAN – PREDA
