Este absolut incredibil cum fosta administrație a Orașului Geoagiu a ratat șansa de a dezvolta comunitatea, deși a avut practic banii necesari în mână. Situații scandaloase continuă să iasă la iveală , iar de această dată vorbim despre sumele alocate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, program gândit pentru a finanța investiții în infrastructura locală.
Nu mai puțin de șase proiecte extrem de importante pentru orașul Geoagiu și satele aparținătoare, și care au fost prinse la finanțate prin PNI „Anghel Saligny”, riscă acum să fie pierdute din cauza inactivității fostei administrații publice locale. Finanțările au fost aprobate oficial, însă niciunul dintre aceste proiecte nu a fost implementat. Potrivit informațiilor oficiale, toate se află în prezent la 0% execuție, cu o singură excepție: drumurile din Gelmar, care sunt la infimul procent de 3%.

Proiectele vizau:
1. Reabilitarea și modernizarea drumurilor în satul Gelmar – 3%
2. Alimentarea cu apă în satul Homorod – 0%
3. Rețea de canalizare în satul Homorod – 0%
4. Extinderea canalizării în cătunul Poenari – 0%
5. Rețea de gaze naturale pentru satele Bozeș și Băcâia – 0%
6. Canalizare în stațiunea Geoagiu Băi, între Strada Pinului și Strada Feredeului – 0%

Valoarea totală a acestor investiții depășește 20 de milioane de lei. Totuși, în lipsa documentațiilor tehnice, a hotărârilor de consiliu, a avizelor și a contractelor cu proiectanții, proiectele au fost complet blocate. Mai grav, programul „Anghel Saligny” a fost recent închis pentru proiectele care nu au atins un grad de implementare de minimum 40%. Asta înseamnă că Geoagiu pierde – cel puțin temporar – fondurile alocate și asta pe fondul incapacității administrative a fostei conduceri a Primăriei Geoagiu.
Cine poartă responsabilitatea?
Tehnic, FOSTA CONDUCERE a avut la dispoziție aproape doi ani pentru a începe lucrările. Nimic nu s-a întâmplat! Deși ordinele de finanțare au fost emise încă din 2022 și 2023, nu s-au făcut pașii minimi necesari. Astfel, nu au fost semnate contractele cu proiectanții, iar multe documentații fie nu există, fie au rămas blocate în stadiul inițial.
Și, în tot acest timp, locuitorii orașului Geoagiu văd cum la alții se poate și nu departe, ci la o aruncătură de băț, cum s-ar spune, de această unitate administrayiv – teritorială.
Comunitățile din jurul orașului Geoagiu au reușit să își implementeze proiectele prin programul „Anghel Saligny”:

• Romos – Reabilitare drum DC 48B: 100%
• Beriu – Modernizare DC 54 Sibișel–Cucuiș: 90%
• Boșorod – Extindere rețea de alimentare cu apă: 90%
• Hărău – Modernizare străzi: 100%
• Rapoltu Mare – Modernizare drumuri locale: 100%
• Orăștie, Călan, Brad, Hațeg – proiecte în stadii avansate
Doar la Geoagiu nu s-a întâmplat nimic!
Noua administrație încearcă să repare situația

De la preluarea mandatului, noua echipă a Primăriei Geoagiu a început o cursă contra cronometru pentru salvarea acestor proiecte. S-au semnat contracte cu proiectanții, s-au reluat procedurile de avizare, iar documentațiile au fost refăcute acolo unde era posibil.
„Am găsit proiectele abandonate. Nu doar că nu s-a făcut aproape nimic de ani de zile – dar la unele nici măcar nu existau documentații. În doar câteva luni, am semnat contractele și am început munca la toate cele șase investiții. E frustrant că pierdem acum banii, dar muncim intens pentru ca, atunci când apar noi linii de finanțare, Geoagiu să fie pregătit”, a declarat primarul orașului, Ovidiu Vlad.
Eșecul acestor proiecte revine, raportat la date și la fapte, în mod clar fostei conduceri a primăriei, care a ratat o oportunitate istorică pentru dezvoltarea orașului. În schimb, actuala echipă se străduiește, prin muncă, seriozitate și transparență, să readucă Geoagiu pe harta normală a investițiilor publice!
Carmen COSMAN – PREDA
