Universitatea din Petroșani face un nou pas important spre modernizarea procesului educațional și de cercetare, printr-o achiziție semnificativă de pachete software și sisteme informatice. Instituția a lansat o procedură de licitație publică, în valoare totală estimată de 342.739 de lei (RON), pentru furnizarea de licențe software destinate susținerii activităților didactice și științifice.
Potrivit anunțului oficial, contractul se încadrează în categoria de furnizare/cumpărare, iar scopul principal este îmbunătățirea infrastructurii digitale a universității.

Procedura de achiziție a ajuns în faza de deliberare, fiind înregistrate trei oferte din partea unor potențiali furnizori. Se așteaptă ca în perioada următoare să fie finalizată evaluarea, iar contractul să fie atribuit ofertantului care va îndeplini toate cerințele specificate în documentația de atribuire.
Achiziția vine într-un context în care digitalizarea educației a devenit o prioritate pentru instituțiile de învățământ superior din România. Universitatea din Petroșani își propune astfel să asigure accesul studenților și cadrelor didactice la instrumente informatice moderne, indispensabile în procesul de predare, învățare și cercetare științifică.
Carmen COSMAN – PREDA
