Geoagiu/ Intervenție promptă la Homorod după ploaia torențială

Primăria Orașului Geoagiu a acționat cu promptitudine pentru restabilirea circulației

În urma ploii torențiale care a avut loc în cursul zilei de astăzi, locuitorii satului Homorod s-au confruntat cu probleme cauzate de scurgerile de apă și depunerile de aluviuni pe drumul principal. În cel mai scurt timp, Primăria Orașului Geoagiu a intervenit cu utilaje specializate, sprijinită de un grup de voluntari din localitate, pentru a curăța zona afectată și a restabili condițiile normale de circulație.

Intervenția rapidă și eficientă a autorităților locale, alături de implicarea activă a cetățenilor, a dus la remedierea situației într-un timp scurt, fără a se înregistra pagube majore sau incidente.

„Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru solidaritatea și spiritul civic de care au dat dovadă. Astfel de momente arată cât de importantă este colaborarea între administrație și comunitate”, a transmis primarul Orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.

Carmen COSMAN – PREDA