Orașul Geoagiu a fost, în acest sfârșit de săptămână, gazda unor evenimente de excepție care au adus împreună comunitatea locală și vizitatorii veniți din alte zone.
Curtea Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” și Parcul din stațiunea Geoagiu Băi au devenit centre de distracție, culoare și emoție în cadrul unor evenimente pregătite cu multă atenție de Primăria Orașului Geoagiu.
Ziua Copilului sărbătorită cu bucurie și entuziasm
Sâmbătă, 1 iunie, curtea Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” a fost animată de zeci de copii, părinți și bunici, veniți să sărbătorească Ziua Copilului într-un cadru prietenos și vesel. Atmosfera a fost întreținută de animatori care au organizat jocuri interactive și activități distractive, iar toboganele gonflabile au fost atracția preferată a celor mici.
Primarul Ovidiu Vlad a transmis un mesaj cald tuturor copiilor, subliniind importanța acestor momente de bucurie și mulțumind celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului. „A fost o zi de neuitat pentru cei mici. Le dorim tuturor copiilor să rămână mereu cu zâmbetul pe buze și lumina în suflet!”, a declarat edilul.
Geoagiu Băi – deschiderea oficială a verii, cu muzică, lumini și distracție
Tot în acest weekend, vineri, 31 mai, Parcul din stațiunea Geoagiu Băi s-a transformat într-un spațiu vibrant, cu prilejul deschiderii oficiale a sezonului estival. Seara a fost marcată de un spectacol impresionant de lumini și muzică – „High Power Laser Show” – care a atras un public numeros, dornic să se bucure de începutul verii într-un cadru inedit.
Atmosfera a fost întreținută de DJ FL4V și DJ ANDRU, care au oferit un show plin de energie, cu beat-uri moderne și vibe-uri estivale, menite să aducă bună dispoziție.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Orașului Geoagiu și Consiliul Local Geoagiu, în parteneriat cu Art Grup Concert.
Geoagiu – un exemplu de implicare și comunitate
Primarul Ovidiu Vlad a subliniat că astfel de inițiative au ca scop revitalizarea comunității și promovarea stațiunii Geoagiu Băi ca destinație de vacanță, dar și crearea unor momente memorabile pentru toți locuitorii orașului.
Carmen COSMAN – PREDA









