Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad a sărbătorit vineri 156 de ani de la înființare, un moment aniversar deosebit, marcat de prezența mai multor personalități locale și foști absolvenți ai prestigioasei instituții de învățământ. Printre aceștia s-a numărat și senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian, care a revenit cu emoție la școala unde s-au pus bazele formării sale profesionale.

Într-un gest plin de respect și recunoștință, senatorul a transmis un mesaj emoționant, prin care a evocat totodată rolul esențial pe care profesorii acestei prestigioase instituții de învățământ l-au avut în parcursul său profesional și uman.

„Am pășit din nou, cu multă emoție și profund respect, în curtea Liceului Teoretic ‘Avram Iancu’ din Brad – de data aceasta nu ca elev, ci ca absolvent, purtând în suflet amintirile, valorile și recunoștința adâncă pentru anii care m-au format.
Aici am devenit ceea ce sunt astăzi. Aici am învățat ce înseamnă onoarea, perseverența și curajul de a visa.
Întâlnirea cu dascălii mei, oameni care au avut răbdarea și talentul pedagogic de a modela caractere, a fost copleșitoare. Să-i revăd în acest moment aniversar – 156 de ani de la înființarea acestei instituții liceale de elită – a fost o reîntoarcere la rădăcini.
Sunt mândru că fac parte din povestea acestei școli și recunoscător pentru tot ce am primit.
Am deplină încredere că Liceul Teoretic ‘Avram Iancu’ va continua să fie un far călăuzitor pentru tinerii care îndrăznesc să creadă în viitorul lor.
La mulți ani Liceului Teoretic ‘Avram Iancu’!
La mulți ani, dascăli de excepție și elevi plini de speranțe și năzuințe!”, a transmis senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian.

Evenimentul aniversar, organizat cu multă atenție la toate detalile sub atenta coordonare a directorului acestei prestigioase instituții de învățământ – Ștefan Bogdan-Mihai a inclus și momente artistice susținute de elevi, discursuri ale reprezentanților instituției și o retrospectivă a istoriei liceului, care rămâne un reper al învățământului hunedorean.
Carmen COSMAN – PREDA
