„Most Wanted” – atunci. Bâte și topoare – astăzi. Patru persoane, sub control judiciar în urma unui conflict violent în Valea Jiului

Un conflict violent izbucnit în Valea Jiului a dus la reținerea a patru persoane, față de care a fost dispusă ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Potrivit informațiilor din anchetă, în altercație ar fi fost folosite bâte și topoare.

Printre persoanele vizate se numără și Constantin Niciu, cunoscut drept „Stucuț”, precum și Vasile Vladu, care ar fi apărut în trecut, menționat și sub numele de ”Marius Cionca”. În urmă cu mai bine de un deceniu, cei doi erau menționați de presa britanică într-o listă a celor mai căutați infractori străini.

Numele lor reapar acum într-un dosar privind un conflict violent produs în Valea Jiului. În urma incidentului, mai multe persoane au fost reținute, printre care și Ianc Vasile Cristian (Vladu de atunci) iar pentru cele patru persoane fost dispusă astăzi ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zi

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs conflictul și a responsabilității fiecărei persoane implicate.

”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai mai multor subunități de poliție din Valea Jiului și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat, la 20 august 2026, o amplă acțiune pentru documentarea unui conflict violent produs în municipiul Vulcan. În cadrul operațiunii, polițiștii au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Petrila, Petroșani, Vulcan și Lupeni. Acțiunea a fost derulată într-un dosar penal privind infracțiuni de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a unui conflict produs în noaptea de 19 august, în municipiul Vulcan. În urma activităților investigative și a probatoriului administrat, patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, față de aceștia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vulcan, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.

„Most Wanted” – atunci. Bâte și topoare – astăzi. Valea Jiului – din nou în centrul unei anchete.