Un control al Gărzii de Mediu scoate la iveală noi nereguli grave la deponeul de gunoi de la Bârcea Mare operat de Supercom. Comsiarii Gărzii de Mediu au descoperit că operatorul nu folosea sondele de temperatură, nu avea jurnale de compostare și nu putea demonstra, prin documente, respectarea ciclurilor de tratare și maturare
La mai puțin de două luni după ce au apărut public informații și imagini care ridicau semne de întrebare privind modul în care sunt tratate și depozitate deșeurile la Bârcea Mare, Garda Națională de Mediu confirmă oficial existența unor neconformități grave la centrul operat de Supercom SA.
În urma unui control desfășurat între 27 iulie și 10 august 2026, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara au constatat că operatorul nu respecta condițiile impuse prin Autorizația Integrată de Mediu.
Concluzia instituției este fără echivoc: pentru încălcarea obligațiilor de funcționare prevăzute în autorizația de mediu, Supercom SA a fost sancționată cu o amendă de 250.000 de lei.
Miza controlului este însă mai importantă decât cuantumul amenzii. Documentele Gărzii de Mediu arată că operatorul nu putea demonstra, prin înregistrări tehnice, că deșeurile parcurg în mod corespunzător etapele de tratare biologică prevăzute în fluxul tehnologic.
Fără măsurarea temperaturii în procesul de compostare
Potrivit răspunsului transmis redacției Zi de Zi Hunedoara de Garda Națională de Mediu ca urmare a demersurilor jurnalistice pe care le-am întreprins, una dintre obligațiile impuse prin Autorizația Integrată de Mediu nr. 2/15.05.2017, revizuită în 2022 și actualizată ulterior, este ca operatorul „să monitorizeze parametrii tehnologici specifici fluxului tehnologic și să mențină înregistrări corespunzătoare”.
La control, comisarii au descoperit că această obligație nu era respectată și nu este singura neconformitate. Inspectorii au constatat că nu exista nicio înregistrare, pe zile, a intrărilor și ieșirilor din celulele de tratare. În consecință, operatorul nu putea demonstra prin documente respectarea ciclului de compostare de patru săptămâni și a celui de maturare de două săptămâni.
”Activitatea desfășurată de către SUPERCOM SA în cadrul CMID Bârcea Mare este reglementată din punct de vedere al protecției mediului prin Autorizația integrată de mediu 2/15.05.2017, emisă de APM Hunedoara revizuită la data de 20.04.2022, actualizată la data de 01.10.2025, actualizată la data de 27.07.2026. Actualizarea din data de 27.07.2026 a AlM 2/15.05.2017 s-a efectuat ca urmare a suplimentării cantităţii de deseuri municipale provenite din judeţul Timiş de la Sistemul de Gestionare a deşeurilor municipale Timiş de la 65 000 tone la 85 000 tone.

În cadrul controlul planificat s-a constatat că operatorul SUPERCOM SA nu respectă condiţia prevăzută în Autorizaţia Integrată de Mediu la cap 13.5, subcapitolul 13.5.1 care stabileşte faptul că: „Operatorul are obligaţia să monitorizeze parametrii tehnologici specifici fluxului tehnologic şi să menţină înregistrări corespunzătoare”. Astfel, în cadrul operațiunilor de tratare a deşeurilor, la Tratarea biologică, parte din Tratarea Mecano-Biologică (TMB):
-Nu utilizează sondele de verificare a temperaturii, deci nu urmăreşte parametrii tehnologici, nici prin sistem computerizat (cum este precizat în AlM), nici sub vreo altă formă de înregistrare (nu există un jurnal operaţional, nu se întocmesc înscrisuri/diagrame de temperatură/umiditate a fluxului de compostare).
– Nu există nicio înregistrare (lotizare), pe zile, a intrărilor şi ieşirilor în celule, astfel încât să poată demonstra respectarea ciclului de compostare de 4 săptămâni şi a ciclului de maturare de 2 săptămâni”, se arată în răspunsul Gărzii Naționale de Mediu transmis redacției noastre.
Sunt detalii esențiale. Într-un sistem în care deșeurile trebuie să parcurgă etape tehnologice succesive înainte de depozitarea finală, evidența loturilor și a perioadelor de tratare reprezintă chiar mecanismul prin care autoritățile pot verifica dacă ceea ce operatorul declară că a tratat a fost într-adevăr tratat și pentru perioada prevăzută.
Fără o evidență zilnică a intrărilor și ieșirilor, traseul unei anumite cantități de deșeuri devine dificil de verificat.
Din patru celule de tratare, două au fost transformate pentru deșeurile din Timiș
Există și un alt element care complică situația. Autorizația Integrată de Mediu prevede pentru tratarea biologică TMB patru celule de tratare. Garda de Mediu arată că, începând din octombrie 2025, două dintre acestea sunt folosite de Supercom pentru depozitarea temporară a deșeurilor provenite din județul Timiș, până la intrarea lor în fluxul TMB. Celelalte două celule sunt folosite pentru tratarea biologică.
Contextul este important deoarece, în iulie 2026, autorizația de mediu a fost actualizată tocmai ca urmare a suplimentării cantității de deșeuri municipale provenite din județul Timiș de la 65.000 de tone la 85.000 de tone.
Așadar, în timp ce cantitatea de deșeuri care poate ajunge la Bârcea Mare din Timiș a crescut, două dintre cele patru celule destinate tratării biologice erau utilizate pentru depozitarea temporară a deșeurilor.
Acest fapt nu este, în sine, declarat ilegal de Garda de Mediu. Problema pe care controlul o scoate însă la lumină este alta: operatorul nu putea demonstra pe documente că fluxul de compostare și maturare este urmărit și respectat în condițiile prevăzute de autorizație.
Amenda de 250.000 de lei, după o serie de întrebări ridicate public
Controlul Gărzii de Mediu vine pe fondul unor întrebări ridicate în spațiul public în legătură cu funcționarea depozitului de la Bârcea Mare.
În iunie, Newsweek România a publicat o investigație despre ceea ce a fost numit „groapa din groapă”, după ce au fost surprinse imagini cu excavări realizate direct în masa deșeurilor, în care erau descărcate noi cantități de gunoi. Publicația relata că operatorul explica intervențiile prin lucrări la sistemul de captare a biogazului, în timp ce specialiști consultați de jurnaliști ridicau întrebări cu privire la amploarea acestor excavări.
Investigația ridica, de asemenea, suspiciuni privind posibilitatea ca anumite cantități de deșeuri să ajungă la depozit fără parcurgerea integrală a etapelor de tratare prevăzute de autorizațiile de mediu. Acestea erau prezentate ca suspiciuni jurnalistice, nu ca fapte definitiv stabilite de o autoritate sau de o instanță.
Iată că acum există și confirmarea oficială a unei probleme de trasabilitate,
Garda Națională de Mediu a constatat oficial că Supercom nu respecta o condiție din Autorizația Integrată de Mediu și nu deținea înregistrările necesare pentru monitorizarea parametrilor tehnologici și a fluxului de compostare/maturare.
Instituția a dispus ca operatorul să întocmească înscrisuri pentru urmărirea și controlul fluxului de compostare și maturare, precum și documente privind evidența cantitativă a intrărilor și ieșirilor din celulele de compostare și din amplasamentul de maturare.
Pentru încălcarea condițiilor autorizației, Supercom a fost amendată cu 250.000 de lei.
În același timp, însă, amenda de 250.000 de lei închide un control, dar nu închide întrebările.
Pentru clarificarea situației de la Bârcea Mare, ar trebui verificată cel puțin concordanța dintre cantitățile de deșeuri intrate în instalație, cantitățile procesate prin TMB, perioadele efective de compostare și maturare, cantitățile rezultate și cantitățile depozitate.
La fel de importantă este verificarea perioadei în care două dintre cele patru celule au fost utilizate pentru stocarea temporară a deșeurilor din Timiș și a modului în care această utilizare a influențat capacitatea efectivă de tratare biologică.
Rămâne, de asemenea, de clarificat dacă lipsa înregistrărilor constatată de Garda de Mediu este o problemă punctuală, apărută într-o anumită perioadă, sau dacă ea a caracterizat o perioadă mai lungă de funcționare.
Pentră că, să nu uităm, la Bârcea Mare, deponeul operat de Supercom, vorbim despre zeci de mii de tone de deșeuri și despre un sistem pentru care autorizația de mediu stabilește reguli precise de funcționare.
Carmen COSMAN – PREDA
Suspiciuni grave privind modul de operare al depozitului de deșeuri de la Bârcea Mare
