Deva redevine epicentrul gimnasticii românești: Campionatele Naționale de Junioare și Juniori, găzduite de Sala Sporturilor

Deva redevine capitala gimnasticii românești, găzduind Campionatele Naționale de Junioare și Juniori, una dintre cele mai importante competiții dedicate tinerelor talente ale acestui sport. În orașul care a format generații de campioane și care ocupă un loc unic în istoria gimnasticii românești, cei mai promițători sportivi ai țării se vor întrece pentru titlurile naționale și pentru confirmarea valorii lor la cel mai înalt nivel.

Competițiile propriu-zise debutează joi, 11 iunie, la Sala Sporturilor din Deva, odată cu desfășurarea Campionatului Național pe Echipe al Junioarelor I. Evenimentul face parte din seria manifestărilor organizate sub egida proiectului „Anul Nadia”, prin care Federația Română de Gimnastică celebrează excelența și tradiția gimnasticii românești.

În perioada 10-11 iunie, are loc Campionatul Național pe Echipe al Junioarelor I, iar între 12 și 14 iunie, Deva găzduiește Campionatul Național pe Echipe și Individual al Junioarelor III și II – Etapa a II-a.

Ziua de joi, 11 iunie, va începe cu sesiunile de încălzire și pregătire ale sportivelor, urmate de festivitatea oficială de deschidere și de primele concursuri ale competiției. Tot atunci vor fi desemnate și primele campioane naționale la nivel de echipe pentru categoria Junioare I.

Atmosfera de competiție va continua pe tot parcursul weekendului, când junioarele de la toate nivelurile vor evolua în concursurile pe echipe, în fața arbitrilor, antrenorilor și susținătorilor veniți să urmărească viitoarele stele ale gimnasticii românești.

După încheierea întrecerilor feminine, spectacolul se mută în arena gimnasticii masculine. În perioada 15-17 iunie 2026, Sala Sporturilor din Deva va găzdui Campionatul Național pe Echipe și Individual al Juniorilor III, II și I, competiție în care cei mai buni juniori ai României își vor demonstra forța, precizia și nivelul de pregătire acumulat în antrenamente.

Prin organizarea acestor campionate naționale, Deva își reconfirmă statutul de reper al gimnasticii românești și de loc în care tradiția performanței continuă să inspire noile generații de sportivi.

Evenimentul este organizat împreună cu Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva și Primăria Municipiului Deva, iar antrenamentele au început de astăzi, fiind puse la punct toate amănuntele.

Competițiile sunt deschise publicului, iar iubitorii gimnasticii sunt invitați să susțină viitoarele campioane și viitorii campioni ai României.

Carmen COSMAN – PREDA