Primăria Municipiului Petroșani anunță începerea unei ample etape de informare a cetățenilor cu privire la noul Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV), situat în cartierul Colonie, pe strada Cărbunelui nr. 20.
Acest proiect, realizat prin finanțare europeană (PNRR), reprezintă un pas major către un oraș mai curat și un management modern al deșeurilor. Astfel, în această perioadă, în mai multe zone ale municipiului Petroșani, în apropierea unor obiective de interes public și în zone cu vizibilitate ridicată, sunt amplasate și vor fi amplasate panouri informative dedicate acestui proiect, astfel încât cetățenii să afle din timp despre noua facilitate care urmează să devină operațională în a doua jumătate a acestui an.
Scopul campaniei este informarea corectă a populației cu privire la posibilitatea colectării selective și responsabile a deșeurilor, într-un mod modern și civilizat, prin intermediul Centrului de Colectare prin Aport Voluntar.
