Călin Petru Marian, senator PNL de Hunedoara: „Continuarea reformelor nu este negociabilă!”

Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, reafirmă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate în fața românilor, în urma rezoluției adoptate astăzi în unanimitate de Biroul Politic Național și de Grupurile Parlamentare ale Partidului Național Liberal.

„Susținem ferm continuarea guvernării și finalizarea reformelor asumate. Aceasta este rezoluția pe care am adoptat-o astăzi. Continuarea reformelor pentru redresarea României nu este negociabilă!”, a declarat senatorul Călin Petru Marian.

PNL își reafirmă angajamentul pentru implementarea programului de guvernare, pentru modernizarea statului și pentru adoptarea unor măsuri concrete de redresare economică. Direcțiile prioritare rămân continuarea reformelor, eliminarea risipei și a privilegiilor, accelerarea absorbției fondurilor europene și asigurarea stabilității economice și instituționale.

În același timp, senatorul liberal a subliniat că decizia PSD de a provoca o criză politică într-un moment critic pentru România reprezintă „un act de iresponsabilitate și o fugă de răspundere”, inclusiv în ceea ce privește întârzierile majore în absorbția fondurilor europene.

„Respingem categoric orice tentativă de blocare sau abandonare a reformelor, inclusiv a celor necesare pentru corectarea deficitului bugetar. România nu își poate permite instabilitate într-un context economic și internațional complicat”, a adăugat acesta.

Totodată, PNL respinge ultimatumurile politice și susține fără echivoc faptul că nu există niciun motiv pentru ca prim-ministrul Ilie Bolojan să părăsească funcția.

„Rămânem responsabili, consecvenți și determinați să ducem mai departe reformele de care România are nevoie”, a conchis senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian.

Carmen COSMAN – PREDA