Un nou proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este aproape de finalizare în municipiul Lupeni. Potrivit primarului Lucian Resmeriță, lucrările de eficientizare energetică a blocului nr. 2, situat pe Bulevardul Păcii, sunt în etapa finală.
Investiția vizează creșterea performanței energetice a imobilului, ceea ce va conduce la îmbunătățirea confortului termic pentru locatari și, totodată, la reducerea costurilor de întreținere.
Proiectul face parte dintr-un pachet mai amplu de investiții derulate la nivel local prin PNRR. În total, administrația locală din Lupeni implementează 15 proiecte finanțate din fonduri europene, care acoperă atât reabilitarea termică a clădirilor rezidențiale, cât și modernizarea infrastructurii educaționale, medicale și administrative.
Printre acestea se numără lucrări la mai multe blocuri de locuințe de pe Bulevardul Păcii și din alte zone ale orașului, investiții la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, la sediul Salvamont, la grădinițe, dar și proiecte care vizează modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor sau dotarea unităților de învățământ cu echipamente moderne.
De asemenea, sunt în derulare proiecte de renovare energetică pentru clădiri publice importante, precum sediul Primăriei și Spitalul Municipal Lupeni.
Primarul municipiului a declarat că: „Al 15-lea proiect finanțat prin PNRR se apropie de finalizare. Lucrările la proiectul de eficientizare energetică a blocului nr. 2, Bulevardul Păcii se apropie de final. Prin lucrările executate se va realiza un confort termic mai bun si implicit reducerea facturilor la întreținere.
Celelalte 14 proiecte finanțate prin PNRR sunt:
- Blocul 3ab – Bulevardul Păcii;
- Blocul 4a – Bulevardul Păcii;
- Liceul Teoretic “Mircea Eliade” Lupeni;
- Sediul Salvamont Lupeni;
- Grădinița PN Nr.2 (Bărbăteni) Lupeni;
- Imobilul situat pe Aleea Liliacului, nr.8, Lupeni;
- Blocul H3, str. Tudor Vladimirescu;
- Blocul 5, str. Bulevardul Păcii;
- Blocul 17, str. Bărbăteni;
- Extinderea și modernizarea sistemului de colectare separată a deșeurilor în municipiul Lupeni prin achiziția și amplasarea centre de colectare prin aport voluntar;
- Renovare energetică moderată pentru Primăria Municipiului Lupeni;
- Renovarea energetică a corpului vechi al Spitalului Municipal Lupeni;
- Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Lupeni, județul Hunedoara.
- Eficientizare termică clădiri publice în municipiul Lupeni.
Continuăm dezvoltarea municipiului Lupeni și creșterea gradului de confort pentru cetățenii localității noastre din fonduri europene.”
Administrația locală își propune, prin aceste investiții, să crească eficiența energetică a clădirilor, să reducă impactul asupra mediului și să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor, utilizând fonduri europene disponibile prin PNRR.
Carmen COSMAN – PREDA
