În politica locală, opoziția ar trebui să fie, prin definiție, vocea critică, fermă și asumată. La Consiliul Local Deva, însă, consilierii AUR au reușit o demonstrație aparte de „asumare”, una care pare mai degrabă o eschivă decât o poziție politică solidă.
Prezenți în sală, vocali și combativi în timpul dezbaterilor, aleșii AUR au analizat pe larg proiectele de reorganizare a serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Deva. Intervențiile nu au lipsit, iar tonul a fost, pe alocuri, de-a dreptul acuzator. Emanuel Clej a dus critica până la nivel de veritabil rechizitoriu, disecând fiecare propunere în căutarea unor vulnerabilități.
Și totuși, momentul votului, cel care dă, în mod real, măsura asumării politice, a fost evitat. Nu au votat nici pentru, nici împotrivă, nici măcar nu s-au abținut. Decizia, anunțată de liderul de grup Gabriel Ionașcu, a fost una surprinzătoare în context: neparticiparea la vot.
Motivația oficială invocă refuzul de a gira măsurile impuse de legislația privind reducerea de personal. O explicație care, în teorie, ar putea justifica un vot clar împotrivă. În practică însă, alegerea de a sta pe margine ridică semne de întrebare.
Declarația liderului AUR Gabriel Ionașcu a fost fără echivoc:
„Suntem în situația de a vota reorganizări, însă în opinia noastră, și asta o spun în calitate de lider de grup al consilierilor AUR. Nu a existat un studiu de impact real și cu atât mai mult acest studiu nu s-a făcut vis- a – vis de nevoile societății, comunității, a oamenilor. (…) se reduc posturi, ceea ce nu știm dacă este bine, este rău, însă cu siguranță nu este oportun în momentul de față. De aceea, pe cale de consecință, la toate aceste reorganizări pe care noi astăzi suntem puși în situația să le votăm, consilierii AUR, deși sunt prezenți la ședință, nu vor vota”.
Problema nu este lipsa criticii, ci lipsa unei concluzii asumate. În politică, opoziția nu înseamnă doar să vorbești împotrivă, ci și să votezi în consecință. Altfel, discursul riscă să rămână fără finalitate.
Proiectele evitate la vot nu au fost deloc minore: reorganizarea Direcția de Asistență Socială Deva, a Clubului Sportiv Municipal, a Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală, precum și restructurarea aparatului de specialitate al primarului și a serviciilor de evidență a persoanelor. Cu alte cuvinte, o reformă administrativă amplă, parte a unui proces mai larg impus la nivel guvernamental.
Această reformă prevede reducerea cu până la 30% a posturilor din administrația locală, măsură justificată prin nevoia de eficientizare a cheltuielilor publice. La nivelul municipiului Deva, sunt vizate 76 de posturi ocupate și alte 42 neocupate.
În acest context, alegerea consilierilor AUR de a nu participa la vot pare mai degrabă un „joc de glezne” la marginea terenului decât o intrare decisivă în joc. O opoziție care nu votează riscă să devină invizibilă exact acolo unde contează cel mai mult: în registrul deciziei.
Iar în politică, imaginea se construiește nu doar din cuvinte, ci mai ales din voturi. Sau din lipsa lor.
Carmen COSMAN – PREDA
