Investiții fără documentație și lucrări fără autorizație la Primăria Romos. Constatările Curții de Conturi

Nereguli serioase în modul de gestionare a investițiilor publice au fost descoperite de Curtea de Conturi a României în urma unei misiuni de audit desfășurate la Primăria comunei Romos. Raportul scoate la iveală o serie de deficiențe care vizează atât fundamentarea investițiilor, cât și respectarea legislației în domeniul construcțiilor.

Cea mai importantă constatare a auditorilor vizează includerea în lista de investiții a unor proiecte fără documentații tehnico-economice și fără justificări privind oportunitatea cheltuielilor. Potrivit raportului, „în Lista obiectivelor de investiții anuale, anexe la bugetul local, se regăsesc și obiective de investiții pentru care în prealabil nu au fost elaborate documentații tehnico-economice și nici întocmite note de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor cu investițiile”.

Situația este cu atât mai gravă cu cât aceste practici s-au regăsit atât în anul 2024, cât și în 2025. Auditorii arată că, în 2024, pentru 6 din cele 10 investiții aprobate nu existau documentații prealabile. Exemplele includ amenajarea unui teren de sport, servicii de topografie sau lucrări de infrastructură locală.

Mai mult, pentru anul 2025, raportul evidențiază o altă abatere majoră: realizarea unor lucrări fără autorizație de construire. „În ceea ce privește cele 2 obiective cuprinse în anul 2025 se constată si faptul că acestea au fost executate fără existența unei autorizații de construire, contrar prevederilor legale”, se menționează explicit în documentul oficial.

Auditul a vizat perioada 2024–2025 și a urmărit modul în care au fost efectuate plățile pentru cheltuieli de capital și punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții. Conform metodologiei, verificările au fost realizate pe baza unui audit de conformitate, cu accent pe respectarea legislației în vigoare.

Auditorii au identificat drept cauză principală neaplicarea procedurilor interne și nerespectarea cadrului legal privind investițiile publice. „Neimplementarea în totalitate a procedurii operaționale (…) precum si nerespectarea prevederilor legale privind autorizarea executării lucrărilor de construcții” sunt indicate ca fiind principalele motive ale acestor disfuncționalități.

Consecințele nu sunt doar de ordin administrativ, ci pot afecta calitatea lucrărilor realizate. Raportul avertizează că aceste practici pot duce la „realizarea unor obiective de investiții care nu respectă calitatea impusă de normativele în vigoare”.

În urma acestor constatări, Curtea de Conturi a recomandat ca investițiile să fie incluse în programele anuale doar după elaborarea și aprobarea documentațiilor necesare, conform legii.

Totodată, pentru lucrările aflate în derulare fără autorizație, a fost sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții, în vederea efectuării unor verificări de specialitate.

Carmen COSMAN – PREDA