Primul exercițiu de mobilizare din acest an, denumit MOBEX AB-HD-26, se va desfășura în perioada 11–15 mai în județele Alba și Hunedoara, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Potrivit instituției, exercițiul are ca scop verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare și este organizat în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, autoritățile publice locale, instituțiile publice și operatorii economici cu atribuții în domeniu.
Activitățile de tip MOBEX sunt organizate periodic și vizează, în principal, verificarea completării unităților militare cu personal și tehnică, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii activi.
În cadrul exercițiului, rezerviștii din cele două județe vor fi convocați la unitățile militare stabilite, unde vor participa, timp de o zi, la activități specifice de pregătire. Convocarea se va face prin ordine individuale, transmise prin structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
Totodată, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va desfășura acțiuni de evaluare a autorităților locale, instituțiilor publice și operatorilor economici din județul Alba.
Reprezentanții MApN subliniază că astfel de exerciții au caracter de rutină și sunt organizate în baza cadrului legal în vigoare, respectiv Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.
Exerciții similare au mai avut loc în județul Alba în anul 2016 și în județul Hunedoara în 2018.
Pentru anul 2026, autoritățile au în plan trei astfel de exerciții: în mai (Alba–Hunedoara), în septembrie (Neamț–Suceava–Botoșani) și în octombrie (București–Ilfov).
În contextul informării publice, autoritățile recomandă cetățenilor să se bazeze exclusiv pe surse oficiale și subliniază că exercițiul nu are nicio legătură cu situația de securitate din regiune.
Carmen COSMAN – PREDA
