Senatorul PNL Călin Petru Marian critică absența județului Hunedoara de la Târgul de Turism al României

Senatorul PNL Călin Petru Marian a criticat dur faptul că Județul Hunedoara nu a fost reprezentat la Târgul de Turism al României, desfășurat la ROMEXPO, considerând situația drept „rușinoasă” și un semn al lipsei de interes din partea conducerii administrației județene.

Călin Petru Marian, senator PNL de Hunedoara, a precizat că:

„Județul Hunedoara a fost absent de la Târgul de Turism al României – Ediția de Primăvară 2026, organizat la ROMEXPO. O absență rușinoasă, care spune totul despre lipsa de viziune și dezinteresul actualei conduceri a Consiliului Județean.
În timp ce alte județe au promovat investiții, stațiuni, obiective istorice și oportunități economice, Hunedoara, un județ cu un potențial turistic uriaș, nu a existat. Președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, nu a găsit de cuviință să aloce fonduri pentru promovarea frumuseților naturale, pentru popularizarea stațiunilor sau a patrimoniului istoric. Singurii prezenți la acest târg au fost reprezentanții Primăriei Geoagiu – primar Ovidiu Vlad, care au promovat stațiunea Geoagiu – Băi la standul Asociației Stațiunilor Balneare.
Paradoxal, o componentă importantă a bugetului județului Hunedoara provine chiar din turism. Dar cum să existe promovare, când au fost desființate, pe rând, instituțiile care se ocupau de acest domeniu? Cel mai recent exemplu este Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, o structură care administra monumente istorice și se ocupa de promovarea lor. În loc de dezvoltare, avem demolare administrativă.
Hunedoara este un județ cu o istorie extraordinară, cu locuri binecuvântate de Dumnezeu, cu peisaje care îți taie respirația și cu obiective unice în România. Din păcate, este condus de oameni fără strategie și fără responsabilitate, pentru care prioritățile par să fie altele decât dezvoltarea comunității.
Consider această situație inacceptabilă. Hunedorenii merită lideri care să lupte pentru promovarea județului, pentru investiții și pentru locuri de muncă, nu indiferență și nepăsare.
Hunedoara nu poate fi condamnată la stagnare din cauza lipsei de competență a unor administrații vremelnice. Județul nostru merită mai mult!”

Potrivit senatorului, în contextul în care alte administrații județene au participat activ la târg pentru a atrage turiști și investiții, absența Hunedoarei reprezintă o oportunitate ratată pentru economia locală și pentru promovarea patrimoniului natural și istoric al zonei.

Parlamentarul huendorean a subliniat că turismul reprezintă un domeniu strategic pentru dezvoltarea județului și că autoritățile ar trebui să trateze promovarea acestuia ca pe o investiție, nu ca pe o cheltuială.

Carmen COSMAN – PREDA