Un mesh de aproximativ 37 de metri pătrați, reprezentându-l pe Iancu de Hunedoara, a fost instalat pe fațada Casei de Cultură din Hunedoara, marcând începutul manifestărilor dedicate „Anului Iancu de Hunedoara”, în 2026. Inițiativa marchează împlinirea a 570 de ani de la victoria de la Belgrad și de la moartea marelui voievod, personalitate emblematică a istoriei medievale a Transilvaniei și a Europei.
Primarul municipiului, Dan Bobouțanu, a transmis că amplasarea bannerului reprezintă primul pas dintr-o serie mai amplă de evenimente dedicate comemorării eroului:
„În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou va domina centrul oraşului
Un mesh de aproximativ 37 mp a fost instalat pe faţada Casei de Cultură din Hunedoara. Începem astfel marcarea a 570 de ani de la marea victorie repurtată de Iancu de Hunedoara, la Belgrad, eveniment care a întârziat cu 70 de ani avansul otoman spre Europa Centrală, dar şi de la dispariţia sa. Iancu de Hunedoara a fost cel mai important personaj istoric medieval al Transilvaniei, dar şi una dintre cele mai importante figuri ale istoriei medievale europene. Marcăm astfel începutul manifestărilor dedicate „Anului Iancu de Hunedoara”. În perioada următoare (după ce vom avea şi un buget adoptat) vom anunţa şi calendarul evenimentelor din acest an.
Dorim să promovăm cât mai eficient Hunedoara, iar istoria oraşului, cu a sa figură cât se poate de proeminentă – Iancu de Hunedoara, trebuie exploatată în acest scop. Cu sprijinul parlamentarilor de Hunedoara Natalia Intotero şi Ilie Toma, am reuşit să convingem Parlamentul României să declare 2026 drept „Anul Iancu de Hunedoara” – o iniţiativă legislativă susţinută de parlamentari din toate partidele politice. Aşa cum am spus şi la începutul anului, vom avea o gamă largă de activităţi şi evenimente: de la lecţii deschise în şcoli despre istoria familiei Corvinilor şi concursuri pentru copii, până la o ediţie specială a festivalului medieval, undeva la final de august – început de septembrie”.
Autoritățile locale anunță că programul complet al manifestărilor va fi prezentat după adoptarea bugetului, urmând să includă activități educative, culturale și turistice menite să promoveze orașul și moștenirea istorică legată de familia Corvinilor.
Carmen COSMAN – PREDA
