Concurs de patinaj pentru copii, organizat la Deva

Primăria Municipiului Deva organizează un concurs de patinaj destinat copiilor cu vârsta de până la 12 ani, eveniment care va avea loc vineri, 13 februarie 2026, începând cu ora 18:00, la patinoarul din Deva, amplasat în parcarea Complexului Aqualand.

Potrivit unui comunicat transmis de administrația locală, „sportul pe patine prinde viață la Deva printr-un concurs de patinaj pentru începători, dedicat copiilor cu vârsta de până la 12 ani. Vineri, 13 februarie 2026, de la ora 18:00, patinoarul din Deva, amplasat în parcarea Complexului Aqualand, devine locul unde curajul, echilibrul și pasiunea pentru mișcare se întâlnesc pe gheață”.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva, prin Direcția Baze Agrement, în colaborare cu instructoarea de patinaj Raluca Păsculescu, care va coordona desfășurarea probelor dedicate copiilor aflați la început de drum în acest sport.

Înscrierile pentru participare se fac până la data de 11 februarie, la casieria patinoarului. Concursul va cuprinde trei probe, menite să dezvolte îndemânarea, coordonarea și încrederea copiilor pe gheață.

Conform organizatorilor, performanța participanților va fi răsplătită cu premii, trofee și diplome, urmând să fie acordate premiile I, II și III, precum și un premiu special surpriză.

Reprezentanții administrației publice locale subliniază că evenimentul face parte dintr-o serie de acțiuni menite să încurajeze practicarea sportului în rândul copiilor și promovarea unui stil de viață activ.

Carmen COSMAN – PREDA