Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva a început distribuirea celei de-a patra serii de carduri sociale pentru nou-născuți, destinate mamelor provenite din medii defavorizate, care au depus cereri în perioada iunie – august 2025.
Cardurile au o valoare nominală de 2.000 de lei și pot fi utilizate pe o perioadă de șase luni de la data emiterii, exclusiv pentru achiziționarea de produse necesare îngrijirii bebelușilor. Potrivit reprezentanților DAS Deva, aceasta este a patra serie de beneficiari de la debutul programului, în luna aprilie 2024, iar printre mamele care primesc sprijinul financiar se numără și trei mame minore.
Sprijinul material se acordă o singură dată, în perioada 2024–2027, pentru copiii născuți începând cu data de 12 aprilie 2024, cererile putând fi depuse în termen de maximum trei luni de la nașterea copilului.
Pot beneficia de cardurile sociale pentru nou-născuți mamele care se află într-una dintre următoarele situații:
– beneficiază de venit minim de incluziune;
– au dizabilități;
– sunt mame minore;
– se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice etc.), stabilite prin anchetă socială;
– nu dețin acte de identitate;
– sunt cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu permis de ședere temporară valabil și adresă completă.
Programul de acordare a cardurilor sociale pentru nou-născuți este unul național, fiind cofinanțat din fonduri ale Uniunii Europene. Lista beneficiarilor este actualizată lunar de către Direcția de Asistență Socială Deva.
Cererile se depun la sediul DAS Deva, situat pe strada I.L. Caragiale nr. 4, etaj 1 – Compartimentul Alocații, Indemnizații, Stimulente, și trebuie să fie însoțite de documente precum actul de identitate al mamei, certificatul de naștere al copilului, certificatul de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul) sau permisul de ședere temporară, pentru cetățenii străini sau apatrizi.
Conform OUG nr. 34/2024, sprijinul financiar de 2.000 de lei este completat de măsuri auxiliare, implementate de serviciile publice de asistență socială, care includ educație sanitară, indicații privind îngrijirea nou-născutului, recomandări nutriționale, noțiuni de prim-ajutor și facilitarea accesului la servicii medicale și sociale.
