Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au demarat o anchetă penală după ce, în urma unei sesizări primite prin SNUAU 112, au descoperit fragmente de oase umane într-o locuință din municipiu.
Sesizarea a fost făcută în data de 17 ianuarie 2026 de un tânăr de 27 de ani, care a semnalat faptul că vecinii nu i-au mai văzut de o perioadă îndelungată pe tatăl său, în vârstă de 55 de ani, și pe bunicul său, în vârstă de 79 de ani.
În urma apelului, echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la adresa indicată, unde l-au identificat pe bărbatul de 55 de ani. otrivit organelor de cercetare penală, acesta le-a declarat inițial polițiștilor că nu există nicio problemă, însă, la solicitarea expresă de a-l vedea și pe tatăl său, a afirmat verbal că acesta ar fi decedat în jurul lunii octombrie 2023, fără a putea oferi detalii privind circumstanțele decesului sau eventualele demersuri legale efectuate ulterior.
Având în vedere inconsecvențele declarațiilor, polițiștii au efectuat verificări în locuință. Într-una dintre încăperi, aceștia au identificat fragmente osoase aparținând unei persoane, aflate într-un pat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind în curs pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a survenit decesul.
Fragmentele de oase umane au fost ridicate de specialiștii Serviciului de Medicină Legală, urmând ca raportul medico-legal să stabilească identitatea victimei și cauzele morții. Polițiștii continuă investigațiile pentru clarificarea tuturor aspectelor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Carmen COSMAN – PREDA
