Piața Cetății din Deva va fi modernizată printr-un proiect de amploare pregătit de Primăria Municipiului Deva, care urmează să fie depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027. Investiția are ca scop transformarea actualei parcări într-o piață urbană pietonală, multifuncțională, dedicată comunității și vieții culturale a orașului.

Potrivit administrației locale, proiectul „Modernizare Piața Cetății Deva” urmărește reconectarea cetățenilor cu centrul istoric al municipiului, prin crearea unui spațiu modern, accesibil și prietenos, conceput pentru activități sociale, culturale și recreative.

Printre principalele intervenții propuse se numără amenajarea unui spațiu pietonal amplu, cu un design unitar și estetic, care să permită organizarea de evenimente publice, precum și realizarea unei zone centrale dedicate manifestărilor culturale, unde va putea fi amplasată o scenă temporară. De asemenea, proiectul prevede modernizarea infrastructurii existente, inclusiv a iluminatului public, prin utilizarea unor corpuri eficiente din punct de vedere energetic, sigure și moderne.

Un accent important va fi pus pe creșterea suprafețelor verzi și pe integrarea elementelor naturale, astfel încât Piața Cetății să devină un spațiu relaxant și prietenos cu mediul. Întregul concept este fundamentat pe principiile New European Bauhaus, care promovează estetica, sustenabilitatea și incluziunea socială.

Reprezentanții Primăriei Deva subliniază că proiectul își propune să creeze un spațiu deschis tuturor, fără bariere, destinat persoanelor de toate vârstele și din medii diferite, favorizând întâlnirea și interacțiunea comunității.

În acest sens, administrația locală invită cetățenii să se implice activ în conturarea investiției, prin completarea unui chestionar online. Opiniile și sugestiile locuitorilor vor contribui la adaptarea soluțiilor propuse la nevoile reale ale comunității.
Modernizarea Pieței Cetății face parte din Strategia de Dezvoltare Urbană Integrată a municipiului Deva și este considerată un pas important pentru regenerarea urbană, promovarea mobilității durabile și crearea unui spațiu public modern, sigur și atractiv în inima orașului.
Carmen COSMAN-PREDA
