Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva va fi, pe 17 decembrie, de la ora 17.00, gazda unui eveniment cultural de excepție: lansarea volumului „În slujba sportului”, semnat de reputatul jurnalist sportiv Ion Bădin, în prezent consilier local în municipiu. Manifestarea este organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Hunedoara, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Cu o carieră prodigioasă, Ion Bădin s-a impus ca una dintre vocile marcante ale presei sportive românești. A debutat în anul 1975, la Radio Timișoara, pe când era student în primul an de facultate, continuând apoi cu o activitate jurnalistică intensă și diversă. De-a lungul anilor, a realizat sute de interviuri, reportaje și cronici publicate în publicații precum Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, Replica sau Ziua de Vest, dar și emisiuni radio și TV.

Volumul „În slujba sportului” adună o selecție amplă din aceste materiale, oferind cititorilor întâlniri memorabile cu personalități marcante ale sportului românesc. În paginile cărții se regăsesc antrenorul emerit Octavian Belu, specialistul în gimnastică feminină Nicolae Forminte, campioanele olimpice Maria Olaru, Daniela Silivaș Harper și Diana Mocanu, aceasta din urmă fiind prima înotătoare română dublă campioană olimpică într-o singură ediție. Un loc aparte îl ocupă dialogul cu Cornel Oțelea, legendă a handbalului românesc.
Cartea include și interviuri cu regretata atletă Maria Cioncan, cu antrenorul emerit Ștefan Beregszaszy, cu campioana mondială Marieta Ilcu, cu regretatul sportiv Mihai Leu, cu antrenorul de box Ilie Captari, dar și cu fotbaliștii Ioan Andone, Bogdan Lobonț, antrenorul Remus Vlad și numeroși alți performeri ai sportului românesc.
Carmen COSMAN – PREDA
