Senatorul PNL Călin Petru Marian cere transparență în tarifele la energie

Senatorul PNL Călin Petru Marian a adresat o interpelare oficială ministrului Energiei, Bogdan Gruia Ivan, prin care solicită clarificări legate de nivelul actual al tarifelor de transport al energiei electrice și de posibilitatea reducerii acestora pentru populație. Demersul parlamentarului vine în contextul presiunii financiare tot mai mari resimțite de consumatorii casnici, într-o perioadă marcată de creșterea costurilor la utilități.

Călin Petru Marian subliniază că accesul la energie la prețuri accesibile trebuie să fie o prioritate reală a Guvernului, nu doar un mesaj de campanie. „Energia accesibilă pentru toți, o prioritate, nu un slogan! Reducerea presiunii financiare asupra românilor este o necesitate, iar transparența în privința tarifelor din energie este un prim pas esențial”, a declarat senatorul.

În interpelarea transmisă Ministerului Energiei, parlamentarul solicită o comparație între tariful de transport al energiei electrice din România și cele practicate în alte state membre ale Uniunii Europene, pentru a evidenția diferențele și eventualele motive ale acestora. Totodată, a cerut informații privind existența unor premise concrete pentru reducerea costului de transport, având în vedere impactul direct al acestuia asupra facturilor plătite de consumatorii casnici.

„Am solicitat Ministerului Energiei să prezinte o comparație a tarifului de transport din România cu cel practicat în statele UE și, totodată, să precizeze dacă există premise concrete pentru scăderea acestui cost, având în vedere impactul pe care îl are asupra facturilor populației”, a precizat senatorul PNL.

Călin Petru Marian a anunțat că va face public răspunsul ministerului imediat ce îl va primi, subliniind importanța informării corecte a românilor în privința modului în care sunt stabilite tarifele din energie.

Demersul său se înscrie într-un context în care tema costurilor la energie rămâne una de maxim interes public, iar consumatorii așteaptă măsuri concrete de protecție și transparentizare a pieței.

Carmen COSMAN – PREDA