Senatorul PNL Călin Petru Marian a discutat la Ministerul Agriculturii despre problemele fermierilor și direcțiile strategice de dezvoltare a sectorului agricol

La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc astăzi o întâlnire oficială între secretarul de stat din cadrul MADR Emil Dumitru și senatorul PNL Călin Petru Marian, membru al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală.

Discuțiile s-au concentrat asupra celor mai importante provocări cu care se confruntă fermierii și asupra strategiilor necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului agricol.

Senatorul Călin Petru Marian a subliniat, în cadrul întâlnirii, necesitatea unor politici publice coerente și adaptate realităților din teren, precum și importanța unor programe de sprijin care să răspundă nevoilor reale ale agricultorilor.

Printre temele analizate s-au numărat problemele ridicate de fermieri în ultima perioadă, îmbunătățirea schemelor de sprijin și a măsurilor de finanțare, stadiul proiectelor aflate în derulare, dar și perspectivele de dezvoltare ale sectorului agricol. Totodată, a fost evidențiată necesitatea consolidării dialogului dintre autorități și mediul asociativ.

„Rămân dedicat promovării unor politici agricole eficiente, care să sprijine fermierii și să contribuie la dezvoltarea rurală și la securitatea alimentară a României”, a declarat senatorul PNL Călin Petru Marian.

Carmen COSMAN – PREDA