O defecțiune apărută la un cablu de impuls a afectat, săptămâna trecută, funcționarea iluminatului public în mai multe zone din municipiul Deva. Cetățenii au sesizat problema în număr mare, mai ales că în unele zone și în trecut s-au mai înregistrat disfuncționalități, iar reprezentanții administrației publice au solicitat imediat intervenția operatorului Rețele Electrice, care administrează aceste rețele.
Potrivit datelor oficiale, problema a fost cauzată de o avarie la rețeaua electrică, echipele de intervenție ale operatorului Rețele Electrice Banat fiind solicitate de reprezentanții Primăriei pentru remedierea situației. A fost nevoie chiar pornirea manuală a sistemului de iluminat, până la identificarea și repararea cablului afectat.
Viceprimarul municipiului Deva, Sorin Lavu, a explicat în ședința Consiliului Local de săptămâna trecută că defecțiunea a fost cauzată de un cablu de impuls întrerupt care nu a putut fi imediat localizat.
„Din nefericire luni și aseară, pe anumite zone din Deva, iluminatul public nu a funcționat. […] Problema a fost, din ce am discutat zilele trecute și ieri seară cu cei de la Rețele Electrice, un cablu de impuls care este încă întrerupt. Nu au reușit să-l depisteze, drept urmare, nu pornea mai departe iluminatul în zona de sud — Liceu Auto, tot ce înseamnă Zamfirescu, Gojdu și așa mai departe. […] Ce am discutat aseară cu dânșii — mi-au spus că vor pune o fotocelulă astăzi, ca să nu mai avem aceste probleme […] Îmi cer scuze, a fost un lucru neplăcut pentru cetățeni”, a precizat Sorin Lavu în ședința Consiliului Local.
Potrivit viceprimarului, fotocelula menționată a fost deja montată, iar iluminatul public funcționează în prezent în parametri normali. Pe de altă parte, Primăria Deva are în vedere modernizarea rețelelor electrice și extinderea sistemului de iluminat public, în special în zonele unde rețeaua este veche sau insuficient acoperită.
Municipalitatea a demarat și o campanie de consultare cu cetățenii, prin intermediul asociațiilor de proprietari, pentru a identifica locurile unde este nevoie de amplasarea unor noi corpuri de iluminat.
Reprezentanții administrației locale din Deva au precizat că, în prezent, problema a fost rezolvată, iar echipele primăriei și ale operatorilor de rețea sunt pregătite să intervină în cazul în care vor apărea noi disfuncționalități.
Carmen COSMAN – PREDA
(Sursa foto: TheMayor.eu)
